Germania - Portugalia. Selecționer: Nemții au meritat victoria

Germania - Portugalia
Germania - Portugalia

Germania a meritat victoria, a recunoscut selecţionerul Portugaliei, Fernando Santos, după ce echipa sa, deţinătoarea titlului, a fost învinsă cu 4-2 de Mannschaft, sâmbătă, la Munchen, în Grupa F de la EURO 2020.

"Germania este una dintre cele mai puternice echipe din lume, nu ştiu care echipă poate să vină în Germania şi să creadă că va câştiga. Eu m-am gândit că o putem face şi cred că am început bine, reuşind câteva combinaţii, am profitat de contraatac ştiind că ei au probleme cu asta, ca să marcăm primul gol chiar dacă ei dominau. Am mai fi putut înscrie pe alt contraatac, dar nu a ieşit", a declarat Santos, citat de AFP.

"Ei au atacat foarte rapid. Fundaşul lor stânga a dat două goluri (de fapt unul singur - n. r.) şi a dat o pasă decisivă, deşi noi ştiam la ce să ne aşteptăm. După aceea, echipa nu s-a mai regăsit şi s-a retras. Noi am schimbat strategia, însă am luat la fel golurile trei şi patru. A fost o victorie meritată a Germaniei, colectivul nostru a eşuat", a spus tehnicianul.

Portugalia, care în meciul său de debut la EURO 2020 a învins Ungaria cu 3-0, a pierdut pentru a doua oară la EURO la o diferenţă mai mare de un gol (0-2 cu Elveţia, în 2008, a fost prima oară).

În ultimele partide din grupă, pe 23 iunie vor avea loc meciurile Germania - Ungaria (Munchen) şi Portugalia - Franţa (Budapesta). Câştigătoarea Grupei F va juca în optimile de finală la Bucureşti, informează Agerpres.

[citeste si]


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy