Germania. O mașină a intrat în MULȚIMEA de pe trotuar, în centrul Berlinului. TERORISM sau ACCIDENT?

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Sursa foto: captura karlsruhe-insider.de
Sursa foto: captura karlsruhe-insider.de

Patru persoane au fost ucise, printre care şi un copil în vârstă de 3 sau 4 ani, după ce o maşină care circula în mare viteză a pătruns pe un trotuar în cartierul Mitte, din centrul Berlinului, a anunţat vineri noapte brigada de pompieri din oraş, într-o postare pe Twitter, informează dpa.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că urmează să se stabilească dacă a fost vorba despre un act intenţionat, dar că din primele cercetări rezultă că a fost un accident de trafic.

Şoferul, grav rănit, a fost dus la spital.

Potrivit primelor informaţii, în maşină se aflau mai multe persoane, dar nu se ştie cu exactitate câte. Poliţia crede că este posibil ca pasagerii să fi fost aruncaţi din vehicul sport, în momentul în care autoturismul a pătruns în spaţiul dintre două clădiri.

Locul accidentului a fost delimitat şi numeroşi pompieri, poliţişti şi ambulanţieri au fost trimişi în zonă.

Martori au fost intervievaţi pentru a afla circumstanţele accidentului.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel