Germania încheie experimentul cu bilete ieftine de transport în comun. Oamenii se plâng de condițiile din trenuri

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

În Germania s-a încheiat experimentul de trei luni inițiat de autorități, care au introdus un tarif unic de 9 euro pe lună pentru toate mijloacele de transport public în comun din țară.

Una din concluziile experimentului este că până și nemții se plâng de condițiile din trenuri: superaglomerație, aer condiționat stricat și mari întârzieri, potrivit Știrile PRO TV.

Pentru a ajuta oamenii să facă față unei inflații record, Germania a oferit vara aceasta un tarif foarte redus pentru transportul public local și regional. A fost proiectul un succes? Depinde ce ai vrut de la el.

Sistemul de bilete pentru transportul public din Germania este atât de complicat, încât există chiar și un cântec despre el. În „Out of Bempflingen”, grupul șvab a capella „Chor der Mönche” (Corul călugărilor) cântă despre luptele lor traversând tărâmul nimănui dintre două dintre rețelele regionale de transport ale țării.

„Nimeni nu e la birou/Unde este un automat de bilete?/A obține un bilet de la Metzingen la Bempflingen nu este ușor”, cântă grupul german despre orașele din sud-vestul statului Baden-Württemberg, aflate la doar cinci kilometri unul de altul.

 

Sistem unic de taxare, în locul celor peste 60 de rețete tarifare existente

 

Neputând să-și dea seama ce fel de bilet trebuie să cumpere, ei renunță și pleacă pe jos până la destinație. „Este de fapt o poveste adevărată”, a spus Michael Niedhammer, unul dintre membrii trupei, pentru DW.

Vara asta, lucrurile au stat altfel. 31 august marchează sfârșitul experimentului de trei luni al Germaniei cu bilete ultra-ieftine și proceduri simplificate pentru transportul public.

În loc să navigheze prin cele peste 60 de rețele tarifare și de transport ale Germaniei, din iunie până în august oamenii au putut călători la nivel național cu toate autobuzele și trenurile locale și regionale (au fost excluse trenurile de lungă distanță) cu un singur bilet. Prețul? Doar 9 euro pe lună.

Măsura, pe care revista germană Der Spiegel a descris-o drept „cel mai mare experiment pe care Germania l-a întreprins vreodată cu privire la sistemul său de transport public local”, a luat oamenii prin surprindere.

Guvernul federal a anunțat-o în martie ca parte a unui pachet de ajutor dezvoltat pentru a ajuta consumatorii să facă față inflației record.

 

Navetiștii au economisit 200 de euro în 3 luni

 

Deciziile rapide sunt o raritate în politica germană. Mișcările majore de politică urmează, în general, perioade lungi de negocieri și consultări îndelungate cu experți și părțile interesate.

Biletul de 9 euro a fost o excepție, luând prin surprindere chiar și companiile de transport. După ce proiectul pilot s-a încheiat, mulți se gândesc dacă biletul cu preț redus la nivel național a fost un succes.

”Asta depinde de obiectiv. Care a fost scopul proiectului?”, a declarat Jonathan Laser, consultant senior la o firmă de consultanță în management cu sediul în Berlin, specializată în sectorul public.

”Dacă a fost să ușurăm povara financiară a cetățenilor, aș spune da. Dacă scopul a fost promovarea transportui public, și acesta este un da. Dar dacă scopul ar fi sustenabilitatea, aș spune nu”, consideră expertul.

Peste 52 de milioane de bilete au fost vândute în perioada de trei luni a experimentului, potrivit Asociației Companiilor Germane de Transport (VDV).

Alte 10 milioane de persoane au primit reducerea automat prin abonamentele preexistente la rețelele locale de transport. Astfel de abonamente costă în jur de 80 de euro pe lună în marile orașe germane, potrivit ADAC, cea mai mare asociație a șoferilor din Germania. În cele trei luni de vară, acești călători au economisit automat peste 200 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel