Gabriela Firea: Nu mă țin captivă nici doctorii și nici extratereștrii

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunță pe pagina ei de socializare că este aptă de muncă după cele două intervenții chirurgicale și că este de găsit la primărie, de unde nu are de gând să demisioneze, așa cum au apărut mai multe zvonuri.

Firea mai anunță și faptul că peste o lună va mai suporta o intervenție chirugicală, însă până atunci nu au răpit-o nici doctorii, nici extratereștrii.

"Desi au trecut doar 2 saptamani si jumatate de la interventia chirurgicala dificila la colon, la care am fost supusa, la Spitalul Cantacuzino din Capitala, de luni mi-am reluat activitatea la birou. Multa munca, multa implicare, consum nervos. Dar, merg inainte, nu ma plang si nu ma abat niciun milimetru de la ce am promis. Azi circula un zvon otravit prin mediul politic si presa: ca nu am mai trecut pe la birou, ca imi voi anunta demisia in curand, se cauta deja si inlocuitori. Sunt convinsa ca multi m-ar vrea plecata, pentru ca am starpit retelele de interese obscure din Primaria Generala. Dar sunt si mai multi, oameni de buna credinta si onesti, care vor sa-mi duc mandatul la bun sfarsit iar la anul sa candidez din nou.

Știu că nu se cade să lăsăm adevărul să strice o știre atât de spumoasa dar, pentru a-i liniști pe cei care îmi poartă de grijă și pentru a le tulbura euforia celor care și-ar dori asta, sunt cât se poate de întreagă și aptă de muncă, nu mă țin captivă nici doctorii si nici extratereștrii, ci poate doar colegii mei de la Primarie, din imaginea alăturată, imortalizată chiar acum, în sala noastră de ședințe de lucru. 

Pana la urmatoarea (si ultima, sper) interventie chirurgicala de peste circa o luna, pe care am anuntat-o in postarea de la externare, sunt la birou, in plina activitate, chiar daca din cauza perioadei normale de refacere dupa operatie, nu am multe aparitii publice
", a scris Firea pe pagina de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel