Franţa denunţă decizia instanţei constituţionale din Polonia / "Este un atac la adresa UE"

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Administraţia Emmanuel Macron a denunţat, vineri, decizia instanţei constituţionale din Polonia, care a depistat incompatibilităţi în raport cu Tratatele comunitare, Parisul considerând că este vorba de "un atac la adresa Uniunii Europene", conform cotidianului Le Monde.

"Este vorba de un atac la adresa Uniunii Europene. Este foarte grav. Nu este vorba de un subiect de natură tehnică sau juridică. Este un subiect eminamente politic, care se înscrie într-o lungă listă de provocări la adresa Uniunii Europene", a declarat Clément Beaune, secretar de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului de Externe de la Paris.

Şi Guvernul din Luxemburg a criticat poziţia Poloniei. "Guvernul polonez practică jocul cu focul şi riscă să provoace o ruptură în relaţia cu UE", a comentat Jean Asselborn, ministrul de Externe din Luxemburg.

La rândul său, Germania a îndemnat Polonia să aplice "deplin" reglementările comunitare.

Tribunalul Constituţional din Polonia a decis, joi seară, că unele articole ale tratatelor Uniunii Europene sunt incompatibile cu Legea constituţională poloneză, afectând suveranitatea ţării. "Organismele europene acţionează prin depăşirea competenţelor", a argumentat Julia Przylebska, preşedintele Tribunalului constituţional din Polonia. Julia Przylebska a enumerat o serie de articole ale Tratatelor UE care, conform judecătorilor instanţei constituţionale de la Varşovia, sunt în contradicţie cu Legea fundamentală din Polonia. De altfel, Tribunalul constituţional, cea mai înaltă instanţă judiciară din Polonia, a denunţat "ingerinţele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în sistemul judiciar polonez", titrează Mediafax.

Decizia de acum evidenţiază primatul dreptului polonez în raport cu tratatele europene şi este considerată de analişti un adevărat "Polexit legislativ", pe fondul disensiunilor din ultimii ani dintre Bruxelles şi Guvernul conservator de la Varşovia pe tema principiilor statului de drept şi funcţionării sistemului judiciar polonez.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel