Franţa. PROTEST masiv la Paris. Poliţiştii şi ministrul de Interne au ieşit în stradă, după moartea unui agent - VIDEO

Andreea Cosma |
Data publicării:
captura video
captura video

Personalităţi politice s-au alăturat miercuri poliţiştilor francezi la o amplă manifestaţie la Paris, pentru a atrage atenţia asupra violenţei şi riscurilor tot mai mari la care sunt supuşi în Franţa poliţiştii care acuză răspunsul inadecvat al justiţiei în faţa infracţionalităţii în creştere, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Cu un an înaintea alegerilor prezidenţiale, criminalitatea şi insecuritatea au ajuns să se numere printre principalele preocupări ale electoratului francez.

Protestul de miercuri, la care au participat circa 35.000 de persoane şi s-a desfăşurat în faţa parlamentului francez, a fost organizat de sindicatele poliţiştilor la două săptămâni după uciderea poliţistului Eric Masson în timpul unei operaţiuni antidrog - o dramă care a revoltat poliţia, deja marcată de asasinarea pe 23 martie a lui Stéphanie Monfermé, agentă administrativă la comisariatul din Rambouillet, de către un tunisian radicalizat.

Însuşi ministrul de interne Gérald Darmanin s-a alăturat acestui protest. ''Am venit pur şi simplu pentru a sprijini poliţiştii, este ceva perfect normal, ei trec printr-un moment dificil'', a explicat Darmanin.

În schimb, colegul său titular al Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, absent de la protest, a fost ţinta manifestanţilor şi a sindicatelor, care acuză reacţia inadecvată a justiţiei franceze faţă de infractori.

Şi alţi politicieni s-au alăturat manifestaţiei, pe lângă membri ai Adunării Naţionale (de extremă dreapta) şi ai Partidului Comunist numărându-se şi alţii din Partidului Socialist sau ecologişti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel