Franța se TOPEȘTE. Record ISTORIC de temperatură înregistrat ASTĂZI. La cât au ajuns termometrele

Narcis Popa |
Data publicării:

Franța se confruntă cu cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată pe fondul valului de căldură care a cuprins Europa în ultimele zile, un nou record de temperatură de 44,3 grade s-a înregistrat în orașul Carpentras, din sudul țării, potrivit BBC. 

Serviciul Național de Meteorologie din Franța a anunțat că noul record de temperatură, înregistrat la ora locală 13:48, rămâne provizoriu întrucât temperaturile ar putea să crească.

Recordul precedent în Franţa era de 44.1C, măsurat în timpul unui val de căldură în 2003, care a ucis mii de oameni.

Ca răspuns, serviciul naţional de meteorogie al Franţei a emis un avertisment de avertizare roşie, fără precedent, pentru patru regiuni din sud.

Celelalte regiuni ale țării se află sub cod portocaliu de caniculă.

Școlile au fost închise, iar autoritățile verifică persoanele vulnerabile, a declarat primarul Étienne Baudu.

Valul de caniculă s-a produs în nordul Europei, după ce presiunea atmosferică ridicată a atras aerul fierbinte din nordul Africii, portugalia și Spania, a dus la creșterea temperaturilor și a unidității. Aerul extrem de fierbinte care a cuprins Europa vine din Sahara.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel