Prim-ministrul Florin Cîţu afirmă că "doar liberalismul salvează România", iar românii trebuie să ştie că "guvernul de dreapta este singura soluţie", într-un mesaj adresat cu ocazia aniversării Partidului Naţional Liberal, la împlinirea a 146 de ani de la înfiinţare.
"La mulţi ani, România liberală! Partidul Naţional Liberal aniversează astăzi 146 de ani de la înfiinţare. Aproape un veac şi jumătate în care PNL a promovat singura soluţie pentru bunăstarea tuturor cetăţenilor: liberalismul. Când am decis să intru în politică, am ştiut că singura variantă este să fiu liberal. Doar liberalismul salvează România, iar românii trebuie să ştie că guvernul de dreapta este singura soluţie!", a scris Florin Cîţu, luni, într-o postare pe Facebook.
Premierul reaminteşte că în 2019 "PNL a scăpat ţara de PSD" şi şi-a asumat guvernarea într-o perioadă foarte dificilă.
"Acum, guvernul pe care îl conduc îşi asumă cele mai curajoase reforme liberale. Pentru România urmează o etapă importantă, de creştere economică. Nu există altă soluţie, doar liberalismul. La mulţi ani, PNL!", a conchis Cîţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
A condus sute de kilometri cu mama moartă în mașină. Descoperire incredibilă pe Autostrada Soarelui, în urma unui accident
Bogdan Bolojan /
07 noi 2025, 14:41
O descoperire șocantă a avut loc vineri dimineață, 7 noiembrie 2025, pe Autostrada A2 București-Cernavodă, în urma unui accident rutier aparent banal. Polițiștii și medicii sosiți la fața locului au constatat că una dintre persoanele aflate în autoturism, o femeie în vârstă de 83 de ani, nu mai era în viață de mai bine de șase ore înainte de momentul impactului. Cazul a fost preluat de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Călărași, întrucât circumstanțele în care s-a produs tragedia ridică numeroase semne de întrebare.