Florin Cîțu: Bugetul Ministerului Educației nu a fost tăiat. A crescut cu un miliard de lei

Liviu Ludovic |
Data publicării:

lorin Cîțu a declarat că este falsă informația potrivit căreia a fost tăiat din bugetul pentru Educație. Ministrul de Finanțe a precizat că suma alocată pentru 2020 este cu un miliard de lei mai mare, comparativ cu anul în curs. 

"Voi urmări lunar la fiecare minister care va fi execuţia, în funcţie de execuţia bugetară vom vedea şi rectificarea bugetară. Şi că tot suntem la bani, am văzut că există în spaţiul public o informaţie despre Ministerul Educaţiei, ştire falsă, că şi acolo ar fi fost tăiat bugetul. La Ministerul Educaţiei, bugetul este cu un miliard mai mare. Şi cel cu cercetarea, pentru că ştiţi că Ministerul Educaţiei este împreună cu cercetarea, şi acel buget creşte. Nu există, la educaţie şi sănătate nu sunt bugete mai mici", a afirmat Florin Cîţu, marți, la Digi 24, potrivit Mediafax.

Ministrul Educației Monica Anisie a afirmat, marți, că instituția a primit mai puțini bani pentru investiții de la buget, dar că lucrurile trebuie privite integrat și că prioritățile sale rămân în aceste condiții cele pe care și le-a asumat încă de la începutul mandatului.

Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2020 este de 32,8 miliarde de lei, mai mare cu 2,5% față de execuția din 2019 (29,4 miliarde de lei).

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel