Finlanda. Copil român, UITAT pe străzi de autoritățile statului. DRAMA unei familii

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Autoritățile din Finlanda au decis că doi copii ai unei românce trebuie să ajungă în grija statului. De atunci, mama duce o luptă pentru a putea să își recupereze copii. Între timp, cei mici își continuă activitățile. Fetița face înot de performanță și se antrenează frecvent. Zilele trecute, copilul a trecut prin momente groaznice. 

"Aseară, personalul de la casa de copii a uitat-o pe Maria la bazinul de înot unde se antrenează. La ora 21, în fața clădirii deja încuiate, Maria încă aștepta să vină cineva după ea. Apoi s-a gândit că trebuie să ajungă acasă. Sunt 10 kilometri până la casa ei - cea adevărată. S-a rătăcit în întunericul unui Tampere la acea oră plin de dubioși, mocirlos, cu străzi și clădiri în reparații. A sunat la câteva uși pentru a cere ajutor, dar niciuna nu s-a deschis, pentru că știți...ăștia civilizați, super-fericiți și models de copiat în întreaga lume, nu deschid duminica unui copil singur și speriat.
La ora 21.30 un lucrător social a sunat la Camelia Smicală să întrebe unde este copilul ei, furat de ei, pe care acum l-au pierdut. Nu știau nimic de ea de trei ore!
Între timp, Maria a găsit pe stradă un Om datorită căruia a ajuns cu puțin înainte de miezul nopții înapoi la închisoarea de copii.
Întâmplarea de ieri a fost posibilă deoarece înafară de profitul pe care acești copii furați îl aduc, ei nu reprezintă nimic pentru cei care le ,,apără interesele”, iar pachetul oferit cu forța cuprinde un acoperiş deasupra capului, hrana zilnică, dreptul de a privi la televizor și nimic mai mult. Un all inclusive de puşcărie, în care iubirea, grija și responsabilitatea nu își găsesc sensul. 
Mâine Maria și Mihai se întâlnesc cu noul lor avocat. Doamne, ajută-ne să avem motive să-l proclamăm erou!", acesta este mesajul postat pe pagina de facebook Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicala si copiii ei 

De altfel, pe pagina de facebook dedicată celor doi copii, oamenii postează mesaje de susținere pentru familie și speră ca cei mici să ajungă din nou, acasă. 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel