Eva Alina Marin, o femeie de aproximativ 42 de ani, originară din România, a trimis o scrisoare emoționantă către mai multe instituții din Italia, cerând ceea ce pentru majoritatea oamenilor este un drept fundamental: recunoașterea identității.
Povestea sa, relatată de publicația Prima Chivasso, începe într-un trecut întunecat și traumatizant: la vârsta de doar 7 ani, Eva a fost răpită sau vândută, dusă din România prin Germania și Franța, până în Torino, Italia, unde a fost forțată să cerșească și să trăiască în condiții inumane.
Tribunalul pentru Minori din Torino a confirmat, ani mai târziu, că Eva a fost victima unui trafic de minori, dusă în Italia sub pretextul că ar fi în grija unor rude. În realitate, copilul a fost exploatat timp de opt ani de o familie de etnie romă care o trata ca pe o sclavă, obligată să cerșească, să spele geamuri la semafoare și să fure.
O evadare în libertate... urmată de un nou coșmar
La vârsta de 15 ani, Eva a reușit să fugă din mediul abuziv și a cerut ajutorul unor călugărițe din ordinul Vincenzian, care i-au oferit adăpost și au anunțat serviciile sociale. A fost integrată într-o comunitate din Val Cerrina, unde s-a presupus că este de naționalitate română. Agresorii săi au fost condamnați, iar Eva a primit un act de naștere pe numele „Eva”.
Însă la împlinirea vârstei de 18 ani, visul de a-și recăpăta identitatea s-a transformat într-un coșmar birocratic: la Ambasada României din Roma, Eva a aflat că actul de naștere nu îi aparține. Era, de fapt, al nepoatei biologice a familiei care o exploatase. Iar data nașterii, 20 august 1983, nu putea fi confirmată. De acolo a început o nouă etapă a vieții: trăitul fără identitate.
O viață muncită, dar fără drepturi
În scrisoarea adresată recent Autorității Garante pentru Copilărie și Adolescență, Ministerului de Interne și Comitetului Interministerial pentru Drepturile Omului, Eva povestește cum, la doar 13 ani, lucra deja într-o fabrică, fără acte. La 16 ani trăia singură și se întreținea din munca sa. La 18 ani a fost pusă față în față cu cruda realitate: nu avea nici nume legal, nici țară de origine recunoscută. A fost declarată apatridă printr-o decizie a instanței, care a presupus că a fost fie răpită, fie vândută.
„De atunci trăiesc ca o fantomă legală. Obligată să-mi reînnoiesc permisul de ședere la fiecare doi ani și să plătesc taxe pentru a rămâne în țara în care am crescut”, scrie Eva în scrisoarea sa.
Statul italian întoarce privirea. România tace
În 2011, Eva a încercat să obțină cetățenia italiană, dar Prefectura din Torino i-a respins cererea. Motivul? Lipsa celor cinci ani consecutivi de rezidență, deși Eva locuia în Italia din 1998. Nici statul român nu a intervenit în sprijinul ei. Fără documente, fără identitate, Eva trăiește de peste două decenii într-un vid juridic care o ține captivă într-un coșmar administrativ.
„Dacă este adevărat că sunt româncă, de ce nu pot avea acte românești? Cum am ajuns să fiu apatridă? Nu cer nimic de la statul italian. Vreau doar să știu cine sunt, cum mă cheamă și care este țara mea”, se întreabă femeia, în mod retoric.
Un strigăt pentru dreptate
Scrisoarea Evei este mai mult decât un apel birocratic. Este un strigăt de durere și o cerere de dreptate:
„Am fost adusă în Italia când eram copil, împreună cu alte două persoane minore, de o familie care ne exploata. Am denunțat această familie și un sistem care nu ne-a văzut, nu ne-a salvat. Am crezut că este începutul libertății, dar a fost începutul abandonului”.
Eva cere statului italian recunoașterea identității sale reale, eliberarea documentelor care i se cuvin, încetarea statutului de apatridă, tragerea la răspundere a instituțiilor care au lăsat-o de izbeliște și poate cel mai important, un răspuns moral:
„Nu cer milă. Cer dreptate. Dreptul de a exista. Pentru că eu exist și vreau să trăiesc cu un nume, o poveste și demnitate”.
Primul semn de speranță
Pe 10 iulie, secretariatul ministrului italian Matteo Salvini a confirmat primirea scrisorii și a transmis-o birourilor competente. Este primul semn oficial că suferința Evei ar putea fi, în sfârșit, ascultată. Rămâne de văzut dacă statul italian și poate și cel român vor avea curajul să recunoască greșelile trecutului și să redea acestei femei ceea ce i s-a luat la doar 7 ani: identitatea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
