Eugen Tomac: „E timpul ca drepturile copiilor să devină o prioritate pe agendă politică a întregii UE”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Este timpul ca drepturile copiilor să devină o prioritate pe agendă politică a întregii Uniuni Europene, afirmă eurodeputatul PMP Eugen Tomac, care avertizează că minorii vulnerabili devin adulţi vulnerabili, cu dificultăți în a se integra pe piaţa muncii şi a contribui la mersul societăţii.

„Trăim într-o Europă unde 18 milioane de copiii se află în pragul sărăciei şi al excluziunii sociale. Asta înseamnă că 22% din toţi copiii Europei sunt dezavantajaţi, iar 1 din 5 copiii se află într-o situaţie de vulnerabilitate care nu îi permite să îşi atingă potenţialul in viaţă. Este timpul ca drepturile copiilor să devină o prioritate pe agendă politică a întregii Uniuni Europene. Iar lupta împotriva sărăciei copiilor si a inegalităţii de şansă începe la nivel naţional şi la nivel local. România, precum celelalte state membre, are datoria să facă mai mult pentru copiii săi”, transmite Eugen Tomac.

Comisarul european Nicolas Schmit a prezentat joi, în cadrul întalnirii comisiei de muncă, prima Strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, precum și o propunere de recomandare a Consiliului de instituire a unei Garanții Europene pentru Copii, în vederea promovării egalității de șanse pentru copiii expuși riscului de sărăcie şi de excluziune socială.

„La rândul meu, am prezentat în faţa colegilor şi a lui Nicolas Schmit, chestiunile care rămân a fi soluţionate pentru o implementare eficientă a Garanţiei pentru Copil la nivel național, în beneficiul copiilor. Este vorba despre crearea de politici publice sprijinite de bugete corespunzătoare, precum şi de responsabilizarea statelor membre în a evalua nevoile cele mai stringente ale copiilor cei mai vulnerabili. In egală măsură este indispensabilă implicare autorităților şi a actorilor locali. Copiii vulnerabili devin adulţi vulnerabili care au dificultăți în a se integra pe piaţa muncii şi a contribui la mersul societăţii. Garanţia pentru Copil va fi de acum instrumentul care oferă copiilor celor mai dezavantajați accesul la servicii cheie, la educaţie, la sănătate, la locuinţe salubre şi la o alimentație adecvată. Rămâne ca statele membre din Europa să promoveze ruperea cercului sărăciei pentru copiii”, conchide europarlamentarul PMP.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel