Elveția dorește ca 50% din vehicule să fie electrice

Ecaterina Dumitrescu / 31 mai, 12:52

O inițiativă public-privată își propune să crească ponderea vehiculelor electrice la 50% până în 2025. În Elveția, în prezent, doar 25,5% dintre mașini sunt modele electrice reîncărcabile. De asemenea, există angajarea părților de a crește în următorii trei ani numărul de stații publice de încărcare de la 7.150 la 20.000.

59 de entități, companii din sectorul public și privat din sectoarele auto, electrice și imobiliare au convenit să susțină planurile guvernului elvețian de a accelera lansarea vehiculelor complet electrice și hibride plug-in.

Mobilitatea și mașinile electrice figurează în noua propunere de lege a ministerului mediului, care a fost prezentată la finalul anului 2021, și care urmărește reducerea la jumătate a emisiilor de gaze cu efect de seră ale Elveției până în 2030, anunță swissinfo.ch.

Guvernul de la Berna, conform legii, intenționează să impună o limită mai strictă a emisiilor de CO2 pentru vehicule, conforme cu regulile UE, și să sancționeze importatorii de mașini dacă nu îndeplinesc noile obiective.

În Elveția, până la sfârșitul anului 2020, emisiile globale de gaze cu efect de seră scăzuseră cu 19% față de nivelurile din 1990.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0