Elveția anunță noi RESTRICȚII, după înmulțirea cazurilor de infectare: Masca devine OBLIGATORIE

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

Purtatul măştilor va fi obligatoriu începând de luni în toată Elveţia în spaţiile publice închise, a anunţat duminică guvernul federal, comunicând noile măsuri menite să stopeze creşterea îngrijorătoare a numărului de infectări cu coronavirus, transmit AFP şi dpa. 

"Creşterea puternică a numărului de contaminări în aceste ultime zile este îngrijorătoare", afirmă Consiliul federal (guvernul) într-un comunicat.

Măştile, care erau obligatorii până acum doar în transportul public, vor trebui purtate în toate spaţiile publice închise.

Oamenii care se întâlnesc în privat vor trebui, de asemenea, să-şi acopere nasul şi gura, mai puţin atunci când beau sau mănâncă.

Adunările spontane de peste 15 persoane în locuri publice vor fi interzise, iar evenimentele private cu peste 15 participanţi vor fi de asemenea reglementate.

De asemenea, guvernul le recomandă firmelor să-şi lase angajaţii să lucreze de acasă pentru a se reduce contactele sociale.

Noile reguli intră în vigoare de luni.

Conform datelor de vineri, autorităţile sanitare au raportat o medie zilnică de aproape 1.700 de cazuri noi de infectare în precedentele şapte zile, o dată şi jumătate peste nivelul din săptămâna anterioară.

'Aceasta este o transmitere exponenţială. Situaţia este serioasă', a declarat preşedinta Simonetta Sommaruga într-o conferinţă de presă, precizând că această creştere a fost constatată în toate regiunile ţării şi la toate grupele de vârstă.

De asemenea, numărul pacienţilor internaţi cu CIVID-19 a crescut, a afirmat ea, potrivit Agerpres.

'Sunt convinsă că populaţia va arăta înţelegere', a mai spus preşedinta, subliniind că măsurile sunt necesare pentru a se evita ca spitalele să nu mai facă faţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel