„În spiritul adevărului, cred că avem cu toții nevoie de niște explicații pentru aceste fotografii”, a scris Lasconi, fără a oferi alte detalii concrete despre locul sau data în care ar fi fost realizate imaginile.
Fotografiile, care par să surprindă o întâlnire într-un cadru privat, nu au fost însoțite de un context clar și nici nu au fost autentificate oficial. Cu toate acestea, ele au fost suficient de sugestive pentru a stârni reacții vehemente din partea celor acuzați.
Nicuşor Dan, candidatul independent susţinut de o parte din electoratul de dreapta, a respins acuzaţiile. El a catalogat imaginile drept „un fals grosolan” şi a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare, în care a anunțat că va organiza o conferință de presă pentru a lămuri situația.
„Pozele pe care le-a postat Elena Lasconi sunt un fals grosolan. Această pretinsă întâlnire n-a avut loc niciodată. Conferință de presă live la ora 22:15”, a scris Nicușor Dan, care s-a arătat revoltat de manevrele electorale ale contracandidatei sale.
Întrebarea Elenei Lasconi către Nicușor Dan de la ultima dezbatere
În cadrul unei dezbateri electorale desfășurate miercuri seara la Palatul Parlamentului și difuzate de Antena 3 CNN, Elena Lasconi îl întrebase direct pe Nicușor Dan dacă a mai avut vreo întâlnire cu Florian Coldea, în afară de cea despre care a vorbit public – cea de la Ambasada Franței. De asemenea, ea a sugerat că fostul general SRI ar putea avea o influență asupra campaniei sale.
Cum a răspuns Nicușor Dan:
„Cred că e o eroare de logică. Dacă am spus că m-am întâlnit o singură dată, nu aș fi putut să mă întâlnesc a doua oară. Mai departe, cred că trebuie să reflectăm foarte serios la ce va fi România după 19 mai. Din păcate, cu grijă să nu ofensez pe oricine vrea să voteze orice, opțiunile pentru România sunt patru și invit din nou pe susținătorii Elenei Lasconi să reflecteze cui dau votul în turul întâi pentru a evita ca România să aibă o finală Simion - Ponta sau Simion - Antonescu”.
Reacția lui Victor Ponta
La scurt timp după publicarea fotografiilor de către Elena Lasconi, fostul premier Victor Ponta a reacționat și a acuzat-o pe candidata USR de „fals”. Acesta a anunțat că va depune o plângere penală împotriva acesteia.
„Nu m-am întâlnit niciodată cu Nicușor Dan într-o casă privată sau în alt loc, cu excepția dezbaterii de la TVR! Nu m-am întâlnit cu Florian Coldea niciodată, în 2024 sau 2025. Ne-am întâlnit doar în calitate oficială, când eram premier și el director adjunct al SRI. Aceste falsuri grosolane sunt propagate prin 'Joker'-ul Lasconi. Să vă fie rușine, ticăloșilor! Ați nenorocit România și românii, iar acum vreți să îi mințiți și să îi manipulați. Dar românii s-au trezit și vă vor da o lecție dură, pe care o meritați”, a scris Ponta într-o postare.
Scandalul a polarizat și mai mult electoratul, deja împărțit între mai mulți candidați care mizează pe voturile românilor nemulțumiți de actuala clasă politică. Publicarea acestor fotografii vine într-un moment crucial, în care fiecare procent contează și în care orice controversă poate răsturna calculele din sondaje.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News