El este autorul atacului din biserica din Hamburg: Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 24 au fost grav rănite

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
El este autorul atacului din biserica din Hamburg: Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 24 au fost grav rănite
El este autorul atacului din biserica din Hamburg: Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 24 au fost grav rănite

Autorul atacului armat de la Hamburg care a făcut mai mulţi morţi şi răniţi joi seară într-o biserică a Martorilor lui Iehova, s-ar putea afla printre persoanele decedate, a indicat poliţia din acest port situat în nordul Germaniei, scrie AFP.

Poliţiştii spun că autorul atacului armat din Hamburg era „fost membru al Martorilor lui Iehova”. Potrivit „Der Spiegel”, atacatorul este un bărbat în vârstă de 35 de ani, pe nume Philipp F, care pretinde că este consultant în afaceri.

„Focuri de armă” au fost trase într-un lăcaş de cult din cartierul Gross Borstel din Hamburg şi 8 persoane au fost ucise, iar alte 24 grav rănite, potrivit unui mesaj pe Twitter al poliţiei din metropola din nordul Germaniei.

„Un număr mare de membri ai forţelor de ordine au fost la faţa locului”, a adăugat pe Twitter poliţia din Hamburg.

Mai multe media germane au raportat cel puţin şase morţi. Cotidianul Bild evocă o „baie de sânge” şi afirmă că faptele au avut loc „într-o biserică a Martorilor lui Iehova”.

„În jurul orelor 21.00, una sau mai multe persoane necunoscute au deschis focul asupra oamenilor dintr-o biserică”, a indicat, la rândul său, Oficiul federal pentru protecţie civilă.

Poliţia din Hamburg tratează atacul armat de la Hamburg ca pe un incident izolat, potrivit surselor de securitate, citate de dpa.

Contextul şi posibilele motive nu sunt clare iniţial, a adăugat poliţia.

 

Scholz transmite „gândurile” sale victimelor „unui act brutal de violenţă”

 

Cancelarul german Olaf Scholz a transmis vineri „gândurile” sale victimelor atacului armat comis într-un centru religios al Martorilor lui Iehova din Hamburg şi rudelor acestora, deplângând într-o postare pe Twitter „un act brutal de violenţă”, potrivit AFP şi Reuters.

„Veşti proaste din Hamburg”, a scris Scholz într-un mesaj pe Twitter vineri dimineaţă, în care a subliniat că gândurile sale sunt alături de victime, de familiile lor şi forţele de securitate.

Titulara de la Ministerul de Interne, Nancy Faeser, a reacţionat şi ea pe Twitter. Faeser s-a declarat „bulversată de teribilul act de violenţă săvârşit într-o comunitate a Martorilor lui Iehova din Hamburg” şi a anunţat că autorităţile lucrează în regim de urgenţă la cercetarea acestei crime.

 

Comunitatea Martorilor lui Iehova s-a declarat vineri "profund întristată"


Comunitatea Martorilor lui Iehova s-a declarat vineri „profund întristată” de atacul sângeros comis „împotriva membrilor săi” după o slujbă religioasă care a avut loc joi seara într-un centru al grupului din Hamburg.

„Comunitatea religioasă este profund întristată de teribila crimă comisă împotriva membrilor săi într-o sală Kingdom Hall (lăcaş de cult folosit de Martorii lui Iehova) din Hamburg după o slujbă religioasă”, potrivit unui comunicat postat pe site-ul său de internet.

Poliţia germană încearcă vineri să stabilească mobilul acestui atac, în care un bărbat înarmat, despre care se crede că a acţionat singur, a ucis mai multe persoane într-un lăcaş de cult al Martorilor lui Iehova din Hamburg, notează Reuters.

„Presupunem că există un singur făptaş”, afirmase poliţia târziu joi seara. „Investigarea motivelor care au stat la baza acestei crime continuă”, a adăugat aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel