Egiptul investește pentru o linie de tren de mare viteză de la Marea Roșie la Marea Mediterană

Eduard Pascu / 1 sep 2021, 19:17 Salveaza PDF Comentarii

Egiptul a semnat miercuri un contract de 3,75 miliarde euro cu un consorţiu de companii condus de grupul german Siemens, care va construi o linie de tren de mare viteză care va lega Marea Roşie de Marea Mediterană, transmite AFP.

Postul public de televiziune a anunţat semnarea unui document care prevede "construcţia, punerea în funcţiune şi mentenanţa pentru o perioadă de 15 ani a primei linii de trenuri electrice de mare viteză" cu o lungime de 660 de kilometri, între oraşele El-Alamein (nord) şi Ain Sokhna (est), transmite Agerpres.

Potrivit aceleaşi surse, proiectul va fi executat de Ministerul Transporturilor şi un consorţiu de companii egiptene şi germane, în fruntea căruia se vor afla Arab Contractors, Orascom şi Siemens. Contractul ar urma să creeze peste 15.000 de locuri de muncă la nivel local şi este programat să fie finalizat în 2023.

Această primă linie de tren de mare viteză din Egipt va trece prin 21 de gări, precum cea din oraşul de coastă Alexandria şi cea din noua capitală administrativă, situată la 45 de kilometri est de Cairo.

De la alegerea sa în 2014, preşedintele Abdel Fattah al-Sissi a lansat mai multe mega proiecte, precum cel al unei noi capitale, a unei linii de tren de mare viteză şi alte proiecte de infrastructură, care să fie considerate drept o vitrină a dezvoltării Egiptului.

În 2019, autorităţile din Egipt au semnat un contract în valoare de 3,8 miliarde de euro cu un consorţiu de companii condus de grupul canadian Bombardier pentru construcţia a două linii de monorail care vor lega Cairo de noua capitală, şi Giza de 6 Octombrie, două cartiere din Cairo.


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy