Șeful NATO, MESAJ pentru Iohannis (VIDEO)

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a transmis preşedintelui Klaus Iohannis un mesaj cu ocazia aniversării a 15 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică.

„Anul acesta marcăm aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO, cea mai puternică Alianţă din istorie. Extinderea NATO a fost un mare succes, un catalizator pentru stabilitate şi prosperitate.

A îmbogăţit Alianţa noastră cu noi voci, noi experienţe şi noi capabilităţi. România, la fel ca toţi aliaţii NATO, beneficiază de angajamentul cel mai important al NATO: ne protejăm şi ne apărăm reciproc de orice ameninţare, provenind din orice direcţie. Toţi pentru unul şi unul pentru toţi! România este un aliat puternic şi angajat. Contribuiţi la securitatea noastră comună şi la apărarea noastră colectivă, la misiunile şi operaţiile Alianţei”, afirmă Stoltenberg în mesajul transmis şefului statului.

Citește și Iohannis, DISCURS în Plenul Parlamentului. VIDEO

Oficialul NATO subliniază contribuţiile României în teatrele de operaţii.

„În Afganistan am cunoscut unii dintre militarii români profesionişti care ajută la stabilizarea ţării şi prevenirea creării de refugii pentru teroriştii internaţionali. În Kosovo, ajutaţi la menţinerea stabilităţii în regiunea Balcanilor de vest. În Polonia, aţi contribuit la descurajarea agresiunii, ca membru al Grupului de Luptă multinaţional. De asemenea, găzduiţi o facilitate pentru sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice şi aveţi o contribuţie esenţială la securitatea din regiunea Mării Negre, în domeniile terestru, aerian şi maritim. Această regiune are o importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică şi merită atenţia şi prezenţa noastră continuă”, spune Stoltenberg.

Secretarul general al NATO salută planurile României de a cheltui 2% din PIB pentru Apărare în acest an şi de a moderniza forţele armate pe parcursul următorilor 10 ani.

Citește și Iohannis dă de PĂMÂNT cu PSD, în Parlament: "Guvernarea PSD, sinonimă cu INCAPACITATEA şi diletantismul"

„România înţelege că, într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă, trebuie să investim mai mult în apărarea noastră şi trebuie să rămânem solidari pentru a asigura securitatea cetăţenilor noştri. Securitatea reprezintă fundamentul libertăţii şi prosperităţii noastre. Vă mulţumesc tuturor pentru contribuţia deosebită la Alianţa noastră”, mai afirmă Stoltenberg.

El felicită România cu ocazia aniversării a 15 ani de la aderarea la NATO.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel