"Dușmanul" nr 1 al lui Dragnea, dat afară din Ungaria. Data oficială

Narcis Popa |
Data publicării:

Fundația lui George Soros, celebrul miliardar invocat de Liviu Dragnea de multe ori, va părăsi Ungaria pe data de 31 august. 

 Fundaţia Open Society (Fundaţia pentru o Societate Deschisă, OSF) a lui George Soros, care finanţează numeroase ONG-uri în Ungaria şi în întreaga lume, a anunţat joi închiderea pe 31 august a biroului său din Ungaria, ca urmare a ostilităţii crescânde cu care se confruntă de peste un an, relatează AFP. 

Activităţile sale vor fi relocate de la Budapesta la Berlin. 

"Încă mai sunt câţiva colegi la birou, dar vom închide totul pe 31 august", a declarat Daniel Makonnen, purtătorul de cuvânt al OSF. "Biroul din Berlin se va ocupa de Ungaria", a mai spus el. 

Directoarea sa, Katalin Koncz E., a acordat un ultim interviu joi săptămânalului "168ora": "Mă simt rău, trebuie să pun capăt unei activităţi de 25 de ani şi să privesc cum o instituţie, căreia i-am dedicat viaţa, devine un deşert, toată lumea îşi împachetează lucrurile şi colegii mei pleacă", a spus ea. 

Ea a afirmat că doreşte să rămână la Budapesta. "Ceea ce mă consolează este să ştiu că un birou fantastic şi condiţii excelente îi aşteaptă pe prietenii mei la Berlin, care îşi vor putea continua munca cu un nou elan", a adăugat ea. 

Anunţul plecării a fost făcut în luna mai, la scurt timp după alegerile legislative din 8 aprilie, în care premierul ungar Viktor Orban a fost reales pentru al treilea mandat consecutiv. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel