Dosarul Revoluției. Clasare pentru Petre Roman, Nicolae Ceaușescu, Victor Atanasie Stănculescu

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Procurorii militari au dispus clasarea dosarului "Revoluţiei din decembrie 1989" în privinţa fostului dictator Nicolae Ceauşescu, fostului premier Petre Roman, fostul ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu şi a lui Silviu Brucan, Iulian Vlad, Tudor Postelnicu, Vasile Milea, Nicolae Militaru.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, clasarea a fost dispusă pentru mai multe motive: decesul persoanelor cercetate, nu sunt probe concludente sau există autoritate de lucru judecat.

*Cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii de către fostul preşedinte Nicolae Ceauşescu, s-a dispus clasarea pentru conduitele constatate în intervalul 16 decembrie 1989 - 22 decembrie 1989 (orele 12,06), întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

*Cu privire la conduitele lui Petre Roman - fost prim-ministru al Guvernului României, Teodor Brateş - fost redactor şef în cadrul TVR şi Ioan Toma - fost ministru al Tineretului, s-a dispus clasarea deoarece "în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din Cp".

*Iulian Vlad - fost şef al Departamentului Securităţii Statului şi Postelnicu Tudor - fost ministru de Interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16 decembrie 1989 - 22 decembrie 1989, clasare întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.

*Milea Vasile - fost ministru al Apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17 decembrie 1989 - 22 decembrie 1989, clasare întrucât a survenit decesul acestuia.

Clasare pentru Victor Atanasie Stănculescu


*Nicolae Militaru - fost ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu - fost ministru al Apărării şi Emil (Cico) Dumitrescu - fost membru al CFSN şi ministru, pentru conduitele constatate în intervalul 22 decembrie 1989 - 31 decembrie 1989, clasare deoarece a survenit decesul acestora.

*Nicolae Eftimescu - fost şef al Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major al Armatei şi Ion Hortopan - fost comandant al Comandamentului Infanterie şi Tancuri (CIT), pentru conduitele constatate în intervalul 22 decembrie 1989 - 31 decembrie 1989, clasare întrucât a survenit decesul acestora.

*Silviu Brucan - fost factor decizional al CFSN, pentru conduitele acestuia, constatate în intervalul 22 decembrie 1989 - 31 decembrie 1989, clasare întrucât a survenit decesul acestuia.

*Cu privire la conduitele lui Mircea Mocanu - fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (CAAT) şi Dinu Ştefan - fost şef al Direcţiei Informaţii din Marele Stat Major (DIA), clasare pentru că nu există probe concludente în sarcina acestora cu privire la existenţa infracţiunilor contra umanităţii.

*Cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor calificat de către Viorel Igreţ - fost prim secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş, s-a dispus clasare având în vedere că în sarcina acestuia nu există probe concludente pentru săvârşirea acestei infracţiuni sau a altei infracţiuni prevăzută de legea penală. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel