Doi ani de la primul caz de infectare cu SARS-CoV2 înregistrat oficial

Nicoleta Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Doi ani de la primul caz de infectare cu SARS-CoV2 înregistrat oficial
Doi ani de la primul caz de infectare cu SARS-CoV2 înregistrat oficial

Sâmbătă se împlinesc 2 ani de la primul caz de infectare cu SARS-CoV2 înregistrat oficial în lume. Primul caz cunoscut ar fi fost cel al unei vânzătoare dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan, potrivit Mediafax.

Sunt doi ani în care cu toții am suportat restricții, am înfruntat temeri și, din păcate, am deplâns peste 5 milioane de morți la nivel global. După doi ani ne simțim obosiți și ne dorim să revenim la normalul, de care ne e dor. De aceea am o singură o rugăminte: vaccinați-vă. Este cea mai sigură și eficientă cale de a ne proteja de acest virus și de a-i proteja pe cei de lângă noi”, scrie pe Facebook fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Mulți dintre noi încă sunt nesiguri sau au întrebări legate de vaccin. Sunt oameni cu întrebări absolut normale. Pe cei vaccinați îi rog: stați de vorbă, cu calm, cu aceste persoane. Povestiți-le experiența vaccinării cu înțelegere și respect față de îngrijorările lor. Vaccinarea este și trebuie să fie un gest de convingere. Fără încredere nu vom reuși nimic”, adaugă aceasta.

Primele cazuri de COVID-19 s-au înregistrat în oraşul Wuhan din centrul Chinei, deşi experţii cred de mult timp că virusul s-a răspândit printre oameni înainte de acest moment. În Europa, primul caz ar fi fost în Spania, pe 12 ianuarie, potrivit estimărilor specialiştilor.

Primul caz cunoscut ar fi fost cel al unei vânzătoare dintr-o piaţă din oraşul chinez Wuhan, conform unui studiu american citat de Reuters, însă originea virusului rămâne un mister şi o sursă majoră de tensiune între China şi Statele Unite.

 

 

Bilanț COVID, 10 decembrie, în România: Sub 1.000 de cazuri noi și 97 de decese 

 

Ieri, România s-au înregistrat 931 cazuri noi de COVID-19. Sunt și 97 de decese, dintre care 25 anterioare. Până pe 10 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.791.502 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.601 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.711.942 de pacienți au fost declarați vindecați.  În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 931 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 17 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 221 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Pânăpe 10 decembrie, 57.531 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 09.12.2021 (10:00) – 10.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 97 de decese, dintre care 25 anterioare intervalului de referință, (43 bărbați și 54 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus. 

Din totalul de 97 de pacienți decedați, 90 erau nevaccinați și 7 vaccinați. Cei 7 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. 6 dintre pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

 

706 de pacienți sunt internați la ATI

 

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.394. Dintre acestea, 706 sunt internate la ATI. Dintre cei 706 pacienți internați la ATI, 68 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 84 sunt minori, 81 fiind internați în secții și 3 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.835.703 teste RT-PCR și 5.522.041 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.636 de teste RT-PCR (5.891 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 6.745 la cerere) și 27.662 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 22.149 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.677 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 56.348 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 53 de persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel