Diaspora, mobilizare exemplară la vot. Țările unde românii au ieșit cel mai mult sa voteze

votare_24_noiembrie_2024_02_inquam_photos_octav_ganea_59862200
Cum s-a votat la prezidențialele din 2024, în diaspora românească. Studiu Dumitru Sandu / Foto: Inquam Octav Ganea
Până sâmbătă, la ora 10:00 (ora României), peste 246.000 de români din diaspora s-au prezentat la urne pentru a vota în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor actualizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Conform AEP, începând de joi, ora 22:00 (ora României), când s-au deschis secțiile de votare în străinătate, și până sâmbătă dimineață, 246.126 de cetățeni români și-au exprimat votul. La acest număr se adaugă 3.139 de voturi prin corespondență, ceea ce duce totalul voturilor din diaspora la 249.265.

Cele mai mari prezențe la vot s-au înregistrat în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (41.583 de voturi), urmate de Italia (34.864), Germania (33.938), Republica Moldova (33.623), Spania (26.224) și Franța (11.235).

Datele privind prezența la vot sunt disponibile în timp real pe platforma oficială prezenta.roaep.ro.

Pentru acest scrutin, în străinătate au fost organizate 965 de secții de votare, unde pot vota toți cetățenii români aflați în afara țării în ziua alegerilor, indiferent dacă au sau nu domiciliu sau reședință în străinătate.

Alte știri de interes
x close