Diana Şoşoacă (AUR) vrea capul șefului DSU: „El e artizanul distrugerii României. O să îi iau cetăţenia lui Arafat”

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
diana sosoaca
diana sosoaca

Diana Şoşoacă, avocata aleasă senator AUR, a lansat un atac virulent la adresa șefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, susținând că el ar fi „artizanul distrugerii României“. Parlamentara AUR a adăugat chiar că lucrează pentru a-i fi retrasă cetăţenia lui Arafat.

Diana Şoşoacă cere demiterea lui Raed Arafat, după ce a criticat-o pe motiv că refuză să poarte mască de protecţie. „Trebuie demis Arafat urgent pentru el este artizanul distrugerii României, a naţiei române şi a poporului român.

Din ce în ce mai multe dovezi, în sprijinul celor afirmate de mine, vin dovezi din instanţă şi de la medici. Le mulţumesc tuturor medicilor şi personalului medical care au venit către mine şi mi-au dat dovezi, inclusiv alte studii medicale care spun că această mască nu cauzează beneficii, ci din contră, pe termen lung, poate cauza boli ireversibile. O să le dau publicităţii. Sunt toate depuse la dosarele din instanţă”, a declarat Diana Şoşoacă, într-un mesaj video, transmis live pe Facebook.

Arafat: „Trebuie motive medicale reale“

 

Reacţia senatoarei AUR vine după ce săptămâna trecută, secretarului de stat în MAI, Raed Arafat, a afirmat că persoanele care într-adevăr sunt scutite să poarte mască au probleme grave de sănătate, ceea ce nu ar fi cazul în situația Dianei Șoșoacă.

„Noi avem și la purtarea centurii de siguranță și la mască, avem undeva că, dacă din motive medicale n-o poți purta, dar aici trebuie motive medicale reale, trebuie să fie ceva foarte serios, care după asta te întrebi dacă persoana respectivă mai poate să-și exercite funcțiile”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Demiterea lui Raed Arafat. „A obţinut o cetăţenie care i se poate şi lua”

 

Înainte de a deveni parlamentar, Diana Şoşoacă a ieşit în stradă, în octombrie, când a afirmat public că face demersuri pentru retragerea cetăţeniei române a medicului Raed Arafat.

„Ţara asta nu este a lui Orban, nu este a lui Iohannis şi în niciun caz a lui Arafat care este a venit în România şi a obţinut o cetăţenie care i se poate şi lua. Şi cam asta lucrez eu acum. Să îi iau cetăţenia lui Arafat pentru că ne-a distrus destul. Lucrăm şi atacăm, o să vedeţi!”, a mai precizat Diana Şoşoacă, citează România Tv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel