Dezorientate de incendiile de vegetaţie, berzele migratoare mor în timp ce traversează Grecia

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Berzele migratoare care traversează Grecia în drum spre nordul Africii cad victime incendiilor de vegetaţie care fac ravagii în ţară în ultima săptămână, devenind dezorientate din cauza flăcărilor şi rătăcindu-se, rănindu-se şi chiar murind, conform grupurilor pentru protecţia faunei sălbatice, relatează Reuters luni.

În fiecare an, berzele traversează regiunea Attica din jurul Atenei îndreptându-se spre Capul Sounion, la aproximativ 70 kilometri sud-est de capitală, unde aşteaptă vânturi favorabile care să le ajute în drumul lor peste Mediterana, spre Africa unde îşi petrec iarna.

''Din păcate, ele tocmai treceau în timpul incendiului'', a declarat Maria Ganoti, care conduce Hellenic Wildlife Care Association ANIMA, organizaţie ce îngrijeşte animalele sălbatice aflate în nevoie la centrul său de prim ajutor din Atena.

În ultimele trei zile, au fost găsite berze în ''locuri în care n-ar fi fost niciodată, cum ar fi în Vrilissia, în Chalandrion, pe clădirile de apartamente'', a spus Ganoti cu referire la două zone rezidenţiale din nordul Atenei.

Ajunse pe terenul urban necunoscut, unele dintre păsări au devenit confuze şi multe au murit după ce s-au lovit de liniile de înaltă tensiune şi stâlpii de electricitate.

Oamenii din Atena culeg berze moarte de pe peluze

 

''Este pentru prima dată când avem atâtea berze moarte în Atena'', a declarat ea, adăugând că ''oamenii din Atena adună berze moarte de pe peluzele lor''.

Centrul de prim ajutor al ANIMA a tratat multe berze despre care Ganoti a declarat că vor fi eliberate în sălbăticie când vor fi suficient de puternice.

Păsările reprezintă, însă, o mică parte din vieţuitoarele afectate, atât sălbatice, cât şi domestice, în incendiile care au mistuit zeci de mii de hectare de pădure.

''Unele dintre animalele care sunt aici vor muri. Ţestoasele, spre exemplu, dacă au inhalat mult fum şi au suferit arsuri interne nu vor putea mânca şi vor muri; nu se poate face nimic în privinţa asta'', a precizat Maria Ganoti, potrivit Agerpres.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel