Deputat britanic suspendat, după ce s-a autodenunțat că a urmărit pornografie pe telefonul mobil în Parlament

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
deputat_imagini_porno
deputat_imagini_porno

Deputatul britanic Neil Parish a fost suspendat vineri de grupul conservator din Camera Comunelor după ce a fost acuzat că a urmărit pornografie pe telefonul mobil în sediul legislativului, relatează AFP.

Deputatul în vârstă de 65 de ani s-a autodenunţat la Comisia parlamentară însărcinată cu chestiuni de conduită a deputaţilor, a anunţat un purtător de cuvânt al liderului conservatorilor în parlament, Chris Heaton-Harris.

"Dl Parish a fost suspendat din grupul conservator în aşteptarea concluziilor anchetei", potrivit aceleiaşi surse.

Partidul Conservator al lui Boris Jonhson a declanşat miercuri o anchetă după ce un deputat l-a acuzat pe Neil Parish că a urmărit conţinuturi pornografice în Camera Comunelor. El nu a fost atunci numit public.

"În urma recentelor acuzaţii privind utilizarea de către un deputat a telefonului său mobil, m-am autodenunţat comisiei parlamentare competente", a precizat pe site-ul său Parish.

Deputat britanic suspendat, după ce s-a autodenunțat că a urmărit pornografie



"Voi coopera pe deplin pe durata întregii anchete şi voi continua să-mi exercit rolul de deputat de Tiverton şi Honiton în timp ce investigaţiile sunt în curs", a adăugat el, precizând că nu va mai comunica pe această temă pentru moment, potrivit Agerpres.

La rândul său, deputata laburistă Harriet Harman i-a cerut să "demisioneze imediat" dacă este vinovat de faptele care îi sunt reproşate.

Incidentul a intervenit în plină dezbatere privind sexismul în Parlament.

Duminică, Sunday Times a dezvăluit că trei miniştri şi doi deputaţi ai opoziţiei fac obiectul unor acuzaţii de "rele comportamente de natură sexuală", termen care însemna hărţuire sexuală, voyeurism sau agresiuni sexuale.

Ei se află pe lista celor 56 de deputaţi semnalaţi unui birou care are sarcina de a înregistra aceste plângeri, înfiinţat în urma mişcării "Me too".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel