Demisii din ALDE. Deputat: „Minim 12 parlamentari vor pleca în maxim zece zile”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Florică Ică Calotă, deputat și președinte al ALDE Teleorman, a declarat că între 12 și 16 parlamentari ai formaţiunii vor părăsi partidul în maxim zece zile. Anunțul a fost făcut în contextul în care ALDE, neavând grup parlamentar, nu va avea reprezentanți în secțiile de votare.

Calotă a precizat că și el se numără printre cei care vor pleca din partid, dar încă nu știe unde.

„Un lucru este clar, nu mai avem grup parlamentar. În momentul de faţă, în ALDE eu nu mai rămân. Dar unde şi spre ce zări voi pleca, nu aş putea să vă spun încă. Suntem un grup de parlamentari care vom pleca spre nişte destinaţii. În maxim o săptămână, zece zile, voi anunţa către ce voi merge. Suntem 23 de parlamentari, dintre care minim 12 şi maxim 16 parlamentari vom pleca din ALDE", a declarat Florică Ică Calotă

El a susținut că una dintre nemulțumirile sale este că ALDE nu poate avea reprezentanți în secțiile de votare, iar o alta este că nu mai poate accepta încă o alianță cu PSD: „După ce ALDE a votat împotriva guvernului Dăncilă şi a votat guvernul Orban, preşedintele ALDE se îndreaptă înapoi spre PSD şi Pro România. De ce am mai făcut mişcarea asta cu ungerea PNL, dacă acum încercăm să ne întoarcem unde am fost? Eu nu o să pot să mai fac vreodată o alianţă cu PSD. Mi-a ajuns una. Am fost 25 de ani în PNL şi aproape 6 ani în ALDE. Noi am fi dispuşi să mergem în PNL".

 

Andrei Gerea și-a anunțat demisia din ALDE

 

Astăzi, Andrei Gerea și-a anunțat demisia din ALDE. El a fost îndepărtat de la conducerea organizației ALDE București, după ce i-a cerut demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea partidului.

„Recunosc că speram la o cu totul altă reacție față de repetatele mele apeluri de reformare și revitalizare a ALDE! Speram ca dl. Tăriceanu să facă un minim gest prin care să deschidă o perspectivă de încredere și speranță! A ales să continue același joc duplicitar și păgubos! Este a doua oară, dle Tăriceanu, când mă schimbați de la conducerea ALDE București. Este și ultima dată, pentru că plec din ALDE!", a scris Gerea, pe Facebook.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel