De la muncă în Italia, internate la Socola

În urmă cu vreo 10-12 ani mă întorceam de la Roma, acolo unde îmi petrecusem weekendul.

În avion, vecina mea de peste drum mă abordează după ce stewardesa ne îmbia cu tot felul de băuturi și mă întreabă șoptind dacă sunt scumpe. Îi spun că sunt gratuite și că poate comanda orice. Nu mai zburase cu Taromul. Lucra în Italia și se întorcea acasă. După o jumătate de oră de discuție mărturisește cu lacrimi în ochi că fusese învățătoare, iar prietena ei, care stătea pe scaunul din stânga ei, farmacistă. Și că nimeni, dar nimeni, nu știa ce muncesc ele în Italia. Din simplul motiv, îmi mărturisește, că i-ar crăpa obrazul de rușine dacă cei de acasă ar afla. Era respectată acasă și uite ce a ajuns să facă printre străini. Deși nu era nimic rușinos în faptul că muncea cinstit și din greu ca să aducă bani acasă. Acasă unde o așteptau copiii crescuți acum de soțul ei. Chiar dacă ea știa că o făcea pentru viitorul copiilor ei, lacrimile nu se puteau opri.

M-a urmărit această discuție ani de zile. M-am gândit de multe ori ce s-a întâmplat cu învățătoarea și farmacista din avion, care-și lăsaseră acasă familiile, tot ce câștigaseră ele în ani de zile, și au plecat printre străini.

Cât de greu le-o fi fost mai întâi să accepte ele că trebuie să facă o muncă, degrandantă în ochii lor, dar mai ales ai comunității, ai vecinilor, ai foștilor colegi.

Cât de greu le-o fi fost să păstreze secretul pentru ca acasă să fie primite bine, să rămână respectate de societate, de cei care preferau să trăiască din ajutorul social să nu râdă de ele.

Nu contează dacă ai fost dascăl, casnică, sau muncitoare atunci când ai plecat din România. Toate au făcut-o pentru binele familiilor lor,  pentru viitorul copiilor lor.

Interesează pe cineva ce se întâmplă cu aceste femei, dar și cu copiii lor? Ce traume, ce depresii, ce frustrări ascund aceste povești de viață? Numai anul trecut peste 150 de femei au fost internate la spitalul Socola din Iași. Dar oare câte nu-și forțează limitele și duc totul pe picioare?

De câte decenii femeile din România se tot sacrifică pentru copiii lor? Cu ce preț? Oare cum am ajuns să trecem indiferenți pe lângă aceste drame? Ce-ar trebui să se întâmple cu cei care conduc instituțiile care în loc să facă informări și legi, se preocupă doar de buzunarele lor, într-o indiferență și nesimțire cum nu s-a mai văzut în România?

Poate că dacă armata tăcută de femei ar ajunge în fața ministerelor, a guvernului, a Parlamentului, altfel ar sta lucrurile. Însă nu se știe niciodată ce le rezervă viitorul.

 

 

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.27