David Popovici, elogiat de presa internațională: „Parcă ar fi venit dintr-un viitor în care oamenii sunt amfibieni”. Ce înseamnă pentru România succesul său

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
David Popovici a cucerit a patra medalie de aur la Campionatele Naţionale, după cursa de 100 de metri
David Popovici a cucerit a patra medalie de aur la Campionatele Naţionale, după cursa de 100 de metri

David Popovici s-a calificat, marți, în semifinalele probei de 100 de metri liber la Campionatul Mondial de Natație, de la Budapesta.

„Ne vedem diseară în semifinalele probei de 100 m liber, de la ora 19:26”, a scris el pe Facebook.

 

În calificări, el a terminat primul cursa, cu timpul de 47.6. Semifinalele probei vor avea loc marți, de la 19:26 și 19:31, iar finala e programată pentru miercuri, la 19:22. Tânărul înotător David Popovici a devenit luni seara campion mondial, la doar 17 ani, în proba de 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, desfășurate la Duna Arena, între 18 și 26 iunie.

Celebrul cotidian spaniol AS i-a dedicat un material noului campion mondial român, cu titlul „Popovici deschide o nouă eră”.

„Acesta este de la David Popovici, înotătorul român în vârstă de 17 ani care a câștigat aurul în proba de 200 de metri liber cu un nou record mondial de juniori. El este al patrulea cel mai rapid înotător din istorie în această probă. Acesta este David Popovici, înotătorul român care transformă toată proiecția în realitate. Și viitorul lui arată înspăimântător! În finala de la 200 de metri, a agățat aurul cu o altă mușcătură de rechin gigantică: 1:43.21. Popovici începe o nouă eră la Budapesta. Înotul lui nu are liminte, parcă ar fi venit dintr-un viitor în care oamenii sunt amfibieni. Românul alunecă prin bazin cu puțin efort, fără să ridice apa sau să schimbe ritmul, cu o naturalețe uimitoare. Face parte din acel grup de sportivi care impresionează când sunt văzuți în direct. De aceea, din prima clipă, sala din Budapesta și-a pus ochii pe acel bărbat înalt, brunet, cu aspect încă tineresc. Aurul a fost cucerit cu 1:43.21, la o distanță uriașă de mai bine de o secundă de coreeanul Sungoo Hwan (1:44.47)”, au scris jurnaliștii de la AS.

 

Ce spune presa din Ungaria

 

Presa din Ungaria a reacționat după triumful impresionant al lui David Popovici de la Budapesta.

„Românul David Popovici a câștigat proba de 200 de metri liber. A obținut timpul de 1:43, 21. Până acum, doar trei sportivi au reușit să obțină un timp mai bun în istoria probei. În spatele lui s-au clasat Hwang, din Coreea de Sud, și Dean, din Marea Britanie", a scris M4Sport.

„David Popovici, în vârstă de 17 ani, care a stabilit ieri un record mondial la juniori, a concurat cu campionul olimpic Tom Dean. Britanicul a fost în frunte în primii 100 de metri, apoi Popovici a preluat conducerea și a câștigat cu un avans semnificativ. În plus, a stabilit un record mondial la nivel de juniori: 1:43,21. E primul bărbat din România care câștigă aurul! Vreodată!", a scris Nemzeti Sport.

 

David Popovici a impresionat o lume întreagă la conferință

 

La conferința de presă, înotătorul român a impresionat asistența atât prin discursul său, dar și pentru că a etalat o engleză impecabilă.

Întrebat ce înseamnă pentru România succesul său, David Popovici a răspuns: „Bănuiesc că la aeroport va fi haos, am văzut asta în trecut, când ne-am întors de la Tokyo și atunci am încheiat pe 4, acum sunt primul. Dar sunt pregătit pentru asta, sunt pregătit pentru puțină sărbătoare, pentru că cred că o merităm, chiar dacă avem o vară lungă și încărcată în față. Puțină bucurie n-a făcut rău nimănui. Pentru România înseamnă mult și sunt foarte fericit că am reușit acest rezultat pentru țara mea, pentru toți cei care m-au susținut și m-au urmărit live de acasă și de aici. Îmi place mult sentimentul acesta!”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel