Darius Vâlcov, AMENDAT de polițiști înainte de proces

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Darius Vâlcov a fost sancționat, marți, de polițiștii locali din Târgu-Jiu după ce și-a parcat mașina într-un loc nepermis. El a primit o amendă de 290 de lei înainte să înceapă procesul în care este acuzat de instigare la dare și luare de mită.

Darius Vâlcov a fost sancționat de polițiștii locali din Târgu-Jiu, după ce și-a parcat mașina într-o intersecție din apropierea Tribunalului, blocând astfel trotuarul. „Va primi două puncte amendă, două puncte la permis", a precizat unul dintre polițiștii locali.

Darius Vâlcov a declarat că a parcat mașina în zona unei intersecții pentru că nu ar fi găsit un loc de parcare.

„Nu era niciun loc. Când am venit, nu era absolut niciun loc. O să primesc sancțiunea și nu e niciun fel de problemă”, a spus Darius Vâlcov.

După ce a primit amenda, Vâlcov a plecat la Tribunalul Gorj, unde a început procesul, în jurul orei 16.00.

Fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, fiind suspectat de procurori că ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel