Dăncilă, la DNA. Rareș Bogdan: "Poate i s-a tradus greșit română în română"

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan îi dă replica Vioricăi Dăncilă, după ce fostul premier i-a cerut lui Klaus Iohannis să vină cu explicații legate de o posibiliă chemare a sa la DNA în dosarul 10 august. 

"Dancilă a intrat în concediu exact cu 2 zile înainte de protestul din 10 august. Dăncilă nu a fost prezentă, și-a delegat atribuții domnului Paul Stănescu, vicepremier, însă ea a semnat documentul prin care România a fost pusă într-o situație hilară la nivel internațional, vorbind despre lovitura de stat. Doamna Dăncilă este semnatara acelui document care a ajuns la Strasbourg în care un premier în funcție vorbește despre o lovitură de stat. Doamna Dăncilă încearcă să se victimeze, e ultimul sfat pe care i l-au dat consultanții, care sunt speriați că va obține un scor mai mic decât pe 10 noiembrie.

„Mi-aș dori ca domna Dăncilă și toți care au fost atunci acolo să fie chemați în fața procurorilor pentru a răspunde pentru că dosarul 10 august are reverberații mult mai mari decât ne putem închipui noi. Poate doamna Dăncilă nu cunoaște exact sensul cuvintelor spuse de mine, poate i s-a tradus greșit din limba română în limba română și nu a înțeles exact ce am spus. Faptele de la MAI, pe care le-a dezvăluit domnul Cîțu sunt de procuratură", a declarat Rareș Bogdan, la Digi24.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel