Dăncilă, declaraţii la CEAS de SEARĂ: "Vom fi cea mai dură Opoziţie pe care au văzut-o aceşti AMATORI!"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Viorica Dăncilă continuă să atace noul guvern, la numai câteva zile după ce a ocupat fotoliul de la Palatul Victoria. Aceasta le promite că PSD va lupta cu liberalii până când "vor dispărea" şi le-a promis o opoziţie dură.

Întâi, Viorica Dăncilă l-a atacat pe noul ministru al Transporturilor, spunând că acesta nu ştie cât costă o călătorie cu metroul în "România", în condiţiile în care nu există metrou în alt oraş decât Bucureşti.

"Noul ministru al Transporturilor nu ştie nici măcar cât costă o călătorie cu metroul în România şi nici nu consideră, probabil, acest lucru important", a spus Viorica Dăncilă.

Aceasta a continuat să citească discursul său şi să îl critice pe ministrul Agriculturii că a venit cu 'copiuţe' la prima şedinţă de minister, apoi a speculat despre câteva suspiciuni de integritate care planează asupra noului ministru de Interne.

"Noul ministru al Agriculturii, deşi ar trebui să fie un om informat, e vicepreşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, vine la prima şedinţă de minister cu 'copiuţe', aşa cum singur a declarat.

Noul ministru de Interne aduce la vârful Ministerul Afacerilor de Interne probleme serioase de integritate, cu sute de mii de euro nejustificaţi pe numele unor rude", a mai spus Dăncilă.

Şefa PSD a declarat apoi că partidul va fi o opoziţie dură pentru liberali.

"Adevărul este că acest guvern este un pericol pentru România şi trebuie oprit la vot. Nu trebuie să lăsăm toată puterea asupra aceste ţări în mâna unui singur om.

Dacă au făcut atâtea în doar trei zile, imaginaţi-vă ce îi aşteaptă pe români.

PSD va fi cea mai dură, cea mai agresivă şi cea mai bună Opoziţie pe care au văzut-o vreodată aceşti amatori. Pentru că am fgost şi rămânem singurul partid care şi-a asumat creşterea veniturilor şi creşterea nivelului de trai al oamenilor.

O să luptăm cu ei până când vor dispărea de la putere", a declarat Viorica Dăncilă, la sediul PSD din Kiseleff.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

19 apr 2024, 22:40 in Știri
Accident de metrou la Viena 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel