Dana Budeanu: "Am văzut azi o fază: O mamă îi spunea copilului să nu o dea de gol"

dana-budeanu-poza-online
Dana Budeanu a transmis un mesaj controversat joi seară. Aceasta a vorbit despre interdicția ca elevii să fie primiți la școală bolnavi. 

Dana Budeanu spune că nu i se pare corect ca toți copiii care sunt răciți să nu fie lăsați la școală. Aceasta a povestit o întâmplare la care a asistat recent: o mămică și-a pus copilul să-și șteargă bine nasul chiar înainte să intre în școală. Aceasta era foarte speriată ca profesorii să nu-și dea seama că al ei copil este răcit. 

"Am văzut astăzi o fază: era o femeie cu copilul răcit și l-a pus să-și sufle nasul de mai multe ori. I-a zis de nenumărate ori să nu-și tragă nasul ca să nu fie dați de gol că e răcit. Eu eram lângă, am văzut toată faza. A vorbit cu el, i-a spus toate lucrurile astea și l-a lăsat să intre în școală. Deci ei nu le dau voie copiilor să vină la școală dacă au muci," a zis Dana Budeanu la Antena 3.

Dana Budeanu, sfat controversat: "Bucurați-vă că faceți gripă"

Totodată, aceasta a dat un sfat controversat. Ea spune că le-ar da voie copiilor să vină bolnavi la școală pentru crearea imunității. 

"Eu dacă eram ministru, ieșeam și le spuneam copiilor să vină la școală așa cum sunt: 'Dragi copii, veniți la școală și bucurați-vă că faceți gripă'. Așa cum făceam înainte, asta e. Făceam gripă de două-trei ori pe an și gata," a mai spus Dana Budeanu. 

Aceasta susține că reintroducerea măștilor în școli ar fi fost pusă la cale chiar de noul ministru al Educației, atunci când a ieșit la conferința de presă, acolo unde a participat alături de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. 

"Am văzut și conferința aia de presă, unde ministrul Rafila a ieșit să vorbească cu ministrul Sănătății. Acolo a fost un lucru foarte interesant. Noul ministru, Ligia Deca, a vrut să transmită un mesaj. Ea a ieșit la conferință purtând mască de protecție. Vă dați seama că a fost un mesaj. Eu a doua zi am auzit pe la școli că li s-au pus reguli să vină cu măști și așa mai departe. Asta s-a vrut," a mai spus Dana Budeanu. 

Vedeta online spune că și-ar fi pus degeaba speranța în PSD. 

"Eu aveam așa o speranță că dacă vine PSD la guvernare va fi mai bine... De-asta mă enervează Rafila. Ai adus un om la Sănătate care chiar poate să facă ceva. Mai bine să lase proiectele astea de anvergură, cu spitalele regionale: cine o să lucreze în aceste spitale regionale care se vor face peste 20 de ani, pentru că noi nu avem acum medici și asistente," a mai spus Budeanu. 

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close