Dan Pavel, mesaj pentru copiii securiștilor: "Voi, puii de șerpi, o duceați foarte bine. Noi făceam foamea, părinții trăiau cu frică"

Narcis Popa |
Data actualizării: | Data publicării:

Un mesaj scris de Dan Pavel face înconjurul interentului. Acesta vorbeste despre cum trăia o familie modestă înainte de 1989, comparativ cu cei care aveau funcții în stat. 

"Ăia care susțin că pe vremea lui Ceaușescu aveau de toate și sărbătoreau Moș Gerilă cu banane, ananas, Pepsi, șuncă de Praga, țigări Assos sau Kent, cu whiskey, brad autentic, mușchiuleț de vită etcetera, cred că uită să menționeze cât de securiști sau secretari de partid erau părinții lor. Părinții noștri făceau sacrificii enorme pentru un kil de fructe proaspete. Încropeau nimicuri ca să avem ce mânca. Lungeau ciorba cu niște oase de nu le mâncau nici câinii. Și pentru alea stăteau la coadă câte patru cinci ore. Paralizau iarna în zăpadă pentru niște ciosvărte. Când prindeau o carne mai de șnițele, mușcau din trecători să prindă rând la coadă. Își lăsau copiii la rând să le țină locul ca să ajungă la uzine și preluau coada când scăpau de-acolo. Poate de-aia ne dor oasele acum, de la copilăriile în frig și umezeală.

Mă îngrozește faptul că apuc să văd cum vremurile copilăriei mele devin legende și basme, cum negura timpului romanțează totul și transformă realități dureroase în paragrafe plictisitoare scrise de mediocri. Cine o ducea bine atunci era conectat. Mai turna la Securitate, mai sifona pe la uzină, mai pupa picioare și cânta nobile idealuri, mai sălta fraierii din casă de nu-i mai vedeai niciodată. Prima carne pe care o băgau în gură era mădularul de porc comunist, la propriu sau la figurat, abia apoi primeau și porc autentic. Gașca asta alcătuită din târfulițe mari și mici a fost prima generație de conducători, lideri spirituali și formatori de opinie care s-a ridicat din cenușa comunistă și a dat tonul următoarelor trei decenii de politică românească. Au trăit bine mereu, s-au descurcat pupând pe oricine oriunde, indiferent de ideologie sau de principii. Azi comunism, mânie democrație, poimâine ce-o fi, că lor o să le fie bine oricum. Iisus s-a vândut cam scump, ei l-ar fi dat mai ieftin.

Voi, puii de șerpi, poate o duceați foarte bine. Noi făceam o foame de ne scărpinam stomacul pe șira spinării. Părinții noștri trăiau cu frică. (...) ," este mesajul devenit viral. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel