Dan Negru, jefuit la Paris. A fost apoi sunat de hoții români

Dan Negru
Foto: Facebook
Dan Negru a povestit o întâmplare incredibilă din metroul parizian: după ce i-a fost tăiat rucsacul, a primit un telefon neașteptat chiar de la cei care l-au jefuit.

Prezentatorul TV a relatat că incidentul s-a petrecut în timp ce se afla la Paris, alături de soția sa, în metrou. Cu rucsacul în spate, prezentatorul nu a realizat nimic suspect până în momentul în care a ieșit din stație.

„Să zic o chestie tare de tot, bă, dar e reală. Eram în Paris, în metrou, eu cu nevasta mea, cu geanta în spate. Ies din metrou, nimic. Mi-au tăiat-o și mi-au luat tot. Mi-au luat tot. Și eu avem undeva prin geantă, numărul meu de telefon”, spune acesta într-un videoclip. 

Pe Dan Negru n-ai cum să-l jefuiești... doar turiștii

La aproximativ 30 de minute după furt, Dan Negru a primit un apel surprinzător. Numărul său de telefon se afla în geantă, iar hoții au decis să-l sune.

„După jumate de oră mă sună pe telefon o voce mică: „Ești Dan Negru? Hai să ne întâlnim, că geanta ta e la mine”. 

M-am văzut cu ei, erau patru copii. Aveau cam zece anișori. Eu i-am văzut mai de la distanță, erau vis-a-vis de locul întâlnirii. Eu deja i-am ochit, știi? Erau acolo și văd că vin cu geanta. Mi-au dus tot, buletin, telefon, bani. Mi-au dus toți bani”, spune acesta mirat. 

Sume uriașe câștigate zilnic din furturi

Potrivit spuselor copiilor, furturile din metroul parizian sunt o „meserie” extrem de profitabilă. Aceștia i-ar fi spus lui Dan Negru că pot câștiga zilnic mii de euro.

„Și mi-au zis că ei câștigă între 1.000 și 4.000 de euro pe zi la Paris. N-au ce să pățească la zece ani câți aveau ei.

Mi-a zis unul din ei: „Cinci portofele, dacă fur, am 5.000 de euro. Că fiecare om care se duce vara la Paris, are și vreo 500 de euro la el”. 

Se uită să vadă care sunt turiștii și face banul. Deci viitorul job ăsta e”, încheie Dan Negru.  

@pantii3 #foruyou #dannegru #paris ♬ sunet original - Pantii

Alte știri de interes
x close