Dan Barna: „5,6 milioane de ROMÂNI, în DIASPORA. Cea mai mare PROVOCARE”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că limitarea emigraţiei este cea mai mare provocare din prezent, în condiţiile în care, menţionează el, sunt peste cinci milioane şi jumătate de români în diaspora şi exodul românilor pare tot mai greu de oprit.

„Tot mai mulţi români pleacă şi se stabilesc în afara graniţelor. Plecarea oamenilor este cea mai mare dramă naţională din ultimii 30 de ani, iar ultimele statistici nu sunt deloc îmbucurătoare. România rămâne o ţară de emigrare, cu cea mai mare rată de creştere anuală a populaţiei din diaspora şi cu una dintre cele mai numeroase diaspora la nivel mondial. De trei decenii, românii pleacă, unii dintre ei pentru a nu se mai întoarce niciodată. Confruntaţi cu sfidarea şi marginalizarea din partea politicienilor şi alungaţi de focarele de corupţie endemică care au parazitat România post-decembristă, românii au declanşat un adevărat exod care pare tot mai greu de oprit. Vorbim deja de peste 5 milioane şi jumătate de români, fără a mai lua în calcul şi comunităţile istorice, pe un trend de creştere anuală care a depăşit 7%", a scris pe Facebook, miercuri, Dan Barna.

Liderul USR susţine că pentru limitarea emigraţiei este nevoie de implicarea românilor din diaspora în viaţa României.

„Limitarea emigraţiei este cea mai mare provocare cu care ne confruntăm astăzi, însă avem nevoie şi de programe prin care să corectăm relaţia cu românii din străinatate şi să favorizăm întoarcerea lor acasă. Cum putem face asta? Avem nevoie de strategie coerentă prin care românii de pretutindeni să poată fi implicaţi în viaţa României la acelaşi nivel ca şi cei din ţară. Trebuie create structuri prin care românii din Diaspora să fie informaţi şi să participe la cât mai multe acţiuni de integrare. Limitele Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în forma actuală, sunt evidente. Încredinţarea atribuţiilor de coordonare a politicilor privind românii din Diaspora trebuie acordată la un nivel de responsabilitate ridicat, eventual unui viceprim-ministru, într-o structură guvernamentală optimizată, dublată, în perspectivă, de agenţii guvernamentale specifice", susţine Dan Barna.

Preşedintele USR mai consideră că românii din diaspora sunt „cei mai relevanţi ambasadori ai României în lume”, „un pol de coagulare a factorului economic, social şi cultural”, „garanţie de securitate a României” şi este nevoie să se înţeleagă aceasta şi să se acţioneze în consecinţă.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel