Dacian Cioloş, despre ministrul Educaţiei: "Nu cred că doamna Anisie e adaptată să rămână ministru"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Dacian Cioloş a explicat de ce doreşte un alt ministru al Educaţiei în locul Monicăi Anisie, care a declarat că rezultatele slabe obţinute de România la testele PISA nu ar trebui să ne îngrijoreze.

"Doamna Anisie cunoaşte domeniul, mai ales sistemul de învăţământ preuniversitar. Dânsa a fost secretar de stat în 2016, când eram prim-ministru.

Doamna Anisie, din punctul meu de vedere, a făcut nişte declaraţii nefericite. Pentru că trebuie să recunoaştem nişte lucruri care nu funcţionează înainte de a le corecta. Dânsa a încercat să ducă în derizoriu rezultatele testului PISA.

Am cerut un ministru al Educaţiei care să aibă o perspectivă pe termen lung şi să poată să pună în aplicare un program. Doamna Anisie nu are sprijin acum să facă ceea ce trebuie făcut şi dacă dânsa ar vrea.

Nu cred că doamna Anisie e adaptată să rămână ministru cinci ani pentru ceea ce trebuie făcut.

Trebuie să fie un om care cunoaşte realităţile pentru care aceşti copii trebuie educaţi.

Din punctul meu de vedere, ar fi bine să nu fie neapărat cineva din sistem pentru că cuiva din sistem îi e mai greu, probabil, să pună degetul pe rană şi să schimbe nişte lucruri în profunzime acolo unde trebuiesc schimbate, a declarat Dacian Cioloş, la Realitatea PLUS. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel