Croaţia. Masca, obligatorie în toate spaţiile publice închise. Măsuri ale guvernului de la Zagreb

Nicoleta Baciu |
Data publicării:
croatia_turism
croatia_turism

Croaţia a anunţat sâmbătă că purtatul măştii va deveni obligatoriu de săptămâna viitoare în majoritatea spaţiilor publice închise, în contextul în care numărul de cazuri de coronavirus continuă să crească, relatează Reuters.

 

Numărul de noi infecţii a fost de 140 sâmbătă, un record pentru 24 de ore până acum. Majoritatea cazurilor sunt în capitala Zagreb şi în estul ţării. Direcţia Naţională de Protecţie Civilă a transmis că începând de luni masca va deveni obligatorie atât pentru angajaţi, cât şi pentru clienţi în magazine, şi de asemenea pentru angajaţii din baruri, restaurante şi alte locuri unde există o apropiere de clienţi.

 

Numărul de noi cazuri, în creştere în ultimele săptămâni

 

Utilizarea măştii de protecţie în transportul public a devenit obligatorie în urmă cu câteva săptămâni. În lunile de primăvară, Croaţia a limitat cu succes răspândirea bolii, iar până la începutul lunii iunie numărul de noi cazuri scăzuse la doar câteva pe zi sau la nici unul.

Cu toate acestea, numărul de noi cazuri a crescut în ultimele săptămâni, multe voci acuzând pentru asta înmulţirea diferitelor adunări, cum ar fi nunţile. Aproximativ 500.000 de turişti din ţări din Europa Centrală şi din Germania sunt în prezent în vacanţă pe Coasta Adriaticii, însă în rândul lor au fost înregistrate doar câteva cazuri. Potrivit Agerpres, Croaţia a înregistrat până acum 3.672 de cazuri de COVID-19 şi 118 decese. În prezent există 1.088 de cazuri active.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel