Cristiano Ronaldo a cheltuit 30 000 euro în 15 minute cu iubita

Narcis Popa / 15 noi 2018, 13:14 Salveaza PDF Comentarii

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi prietena sa Georgina Rodriguez au cheltuit 30.940 de euro pentru două sticle de vin, una dintre ele cea mai scumpă din lume, pe care le-au consumat în aproximativ 15 minute, informează presa britanică.

Fericita pereche a profitat de vizita efectuată la Londra, pentru a asista la Turneul Campionilor la tenis, făcând o scurtă escală şi la celebrul restaurant cu specific pescăresc Scott's din Mayfair, înainte de a se deplasa la arena O2, unde a urmărit meciul dintre sârbul Novak Djokovic şi americanul John Isner.

Conform ziarului The Sun, Cristiano Ronaldo a cerut cu această ocazie o sticlă de Richebourg Grand Cru, vinul cel mai scump din lume, în valoare de 18.000 de lire sterline (20.628 euro). O astfel de sticlă de vin, foarte rară, nu este oferită clienţilor obişnuiţi ai restaurantului, fiind rezervată doar vizitatorilor VIP.

După aceea, Cristiano, Giorgina şi cei doi prieteni care îi însoţeau au degustat un Pomerol Petrus din 1982, în valoare de 9.000 de lire sterline (10.313 euro), sticlă pe care nu au apucat să o termine însă, grăbindu-se să ajungă la meciul de tenis.

Potrivit unor surse consultate de publicaţia engleză, Cristiano şi Giorgina au sărbătorit cu această ocazie prima aniversare a fiicei lor Alana Martina.

Pe durat sejurului la Londra, vedeta lui Juventus Torino şi prietena sa s-au cazat la luxosul hotel Bulgari din Knightsbridge, unde o cameră costă până la 9.000 de lire sterline pe noapte.

Get it on App Store Get it on Google Play

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI



Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

diaspora.n-nxt.26