Cristian Pîrvulescu, despre întrebarea care ar urma să fie pusă la referendum: Va fi simplă

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Politologul Cristian Pîrvulescu a declarat că referendumul pe tema justiţiei nu este unul lipsit de riscuri, dar că preşedintele Iohannis îşi asumă aceste riscuri. De asemenea, Pîrvulescu a spus că întrebarea care va fi pusă la această consultare naţională va fi una simplă.

"Chiar dacă preşedintele a anunţat că are intenţia să organizeze referendum, a fost şi despre oportunitatea referendumului şi au fost câteva voci, nu majoritare, care au pus problema legată de legitimitatea unui referendum într-un moment ca acesta sau de problemele legate de organizarea referendumului, în condiţiile în care există riscul să se organizeze două tipuri de secţii, secţie de votare pentru referendum, respectiv pentru alegerile europene. Majoritatea s-a pronunţat în favoarea referendumului. Ca urmare, preşedintele merge pe această idee, se simte întârit în poziţia pe care o avea deja, dar trebuie să fim realişti: în momentul în care preşedintele a anunţat că este aproape hotărât, spunea de fapt că va organiza referendum. Singurele dubii pe care înţelegem că le avea erau de natură legislativă şi constituţională. A înţeles care sunt riscurile - nu este un referendum lipsit de riscuri. Pe de altă parte, îşi asumă aceste riscuri propunând o întrebare care urmează să fie dezvăluită publicului, credem noi, că până pe 4 aprilie.Cel mai probabil, întrebarea care va fi pusă la referendum va fi una simplă.", a declarat Cristian Pîrvulescu la digi24.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel