Cristian Bușoi explică motivele DEMISIEI din funcția de președinte al PNL

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, fost președinte al PNL București, a vorbit despre motivele demisiei din funcția de președinte al organizației PNL din Capitală.

„Situația la care am fi putut asista ar fi fost aceea că s-ar fi încercat de către către conducerea centrală o schimbare a organizației PNL București cu discuții cu totul și cu totul neprincipiale, care nu ar fi fost potrivite în BPN, cu colegii din țară care ar fi trebuit să aleagă între anumite indicații de la nivel național, și o anumită stare de solidaritate cu colegii din organizația PNL București.

Citește și CUTREMUR în PNL. Cristian Bușoi și liderii de sectoare DEMISIONEAZĂ. Rareș Bogdan l-ar putea ÎNLOCUI (surse)

Evident că pentru un partid care a câștigat alegerile, acest gen de discuții ar fi fost contraproductive. Tocmai pentru că trebuia să ne asumăm o responsabilitate, chiar dacă nu ne simțim vinovați – ba chiar vedem anumite lucruri pozitive în scorul de pe București – și pentru a evita discuțiile contradictororii și un anumit conflict care se putea crea cu colegii noștri din conducerea centrală, am decis că cel mai înțelept lucru este să ne retragem", a declarat Cristian Bușoi, potrivit PSNews.ro.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel