Crime Caracal. Barna: "Statul român a arătat că nu mai poate asigura cetățenilor siguranță"

Alexandra Steoleaca |
Data publicării:

Dan Barna spune că statul român a demonstrat că "nu mai poate asigura siguranța" oamenilor. Acesta consideră că după 30 de ani de investiții în sisteme performante, oamenii nu pot fi încă salvați. 

"Astăzi statul român a arătat că nu mai poate asigura cetățenilor siguranță.

La 30 de ani de la revoluție clasa politică care a condus România până acum a dat dovada supremă a incapacității și a propriei incompetențe. Astăzi nu a mai fost vorba despre interesul unui partid sau al altuia, despre vreun baron infractor, despre un director incompetent care fură bani de investiții sau despre vreo rubedenie angajată pe bani publici.

Astăzi a fost vorba despre incapacitatea unui întreg sistem de a asigura cel mai banal și mai necesar serviciu într-o societate minim funcțională: siguranța cetățeanului. După 30 de ani de investiții în sisteme pretins performante, după 30 de ani de împărțit posturi și sinecuri în instituții publice pentru partidele care au adus România aici, o fată care a apelat la serviciul pe care toți îl credeam funcțional în România și-a pierdut viața pentru că în acest sistem construit în 30 de ani de vechii politicieni nu mai există astăzi nici bun simț, nici empatie, nici competență.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi nu poate fi expediat pe umerii unui funcționar sau angajat care nu a reacționat adecvat. Ceea ce s-a întâmplat astăzi este dovada falimentului unui sistem politic care a făcut posibilă pierderea unei vieți în mod absurd.

Nu poate exista ceva mai revoltător decât irosirea acestei vieți pentru a ne arăta cât de important este să nu mai acceptăm ce a fost până acum și să ne implicăm activ în schimbarea României. Chiar nu mai putem sta deoparte.

Cer premierului Viorica Dăncilă să își asume răspunderea și să vina în fața Parlamentului pentru a da explicații. Solicit de asemenea ca după necesara și asumata dezbaterea din CSAT, președintele Iohannis să anunțe deciziile și măsurile care vor fi luate în România.

Nu există siguranța națională fără siguranța cetățeanului.

Condoleanțe și solidaritate familiei și comunității din Caracal pe care astăzi statul român le-a disprețuit profund", a scris Dan Barna pe pagina de Facebook. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel