„Crezi că românii sunt țigani, nu?” Presa din Franța, despre momentele dramatice trăite de CFR Cluj la Berna

961015951203230
CFR Cluj a părăsit Europa League la capătul unei partide dramatice la Berna, pierdute „la mustață”, scor 1-2, în urma unei decizii extrem de controversate a arbitrului francez Benoit Bastien (37 de ani).

Imediat după fluierul final, jucătorii ardeleni, în frunte cu Camora și Bălgrădean, au acuzat vehement prestația ”centralului” născut la Epinal.

Presa din Franța a dezbătut pe larg momentul tensionat de pe Stade de Suisse Wankdorf. „Echipa din România s-a întrebat dacă nu cumva a fost victima discriminării”, a scris RMC Sports, potrivit digisport.ro.

„CFR Cluj a crezut că a rezolvat meciul, deschizând scorul în minutul 84, prin croatul Gabriel Debeljuh. Elvețienii au jucat apoi totul pe cartea atacului, iar în ultimul minut regulamentar, la o centrare în careul românilor, Cristian Bălgrădean a ieșit cu autoritate. Pumnii lui au părut să atingă capul lui Cedric Zesiger, care s-a prăbușit în suprafața de pedeapsă.

Benoit Bastien a fluierat penalty, ceea ce evident i-a enervat pe jucătorii români. Situația s-a intensificat când arbitrul i-a dat roșu lui Bălgrădean, nu pentru intervenție, ci pentru reacție”, mai scrie sursa citată.

„Ai făcut asta deoarece crezi că românii sunt țigani, nu?”

Aceeași publicație scrie ce i-ar fi spus fotbaliștii de la CFR Cluj lui Benoit Bastien, după ce acesta l-a eliminat pe Bălgrădean.

„Ce reacție a avut? A venit doar să te întrebe dacă-i dai galben, dar tu i-ai dat roșu pentru reacție. Cum poți da roșu pentru asta? A lovit mingea, prietene! Când a atins adversarul?”, i-ar fi „trântit” un jucător al campioanei.

Apoi, în timpul discuției aprinse, un alt fotbalist de la CFR i-ar fi zis direct lui Bastien: „Ai făcut asta pentru că crezi că românii sunt țigani, nu?”. După fluierul final, românii s-ar fi adresat din nou brigăzii de arbitrii din Franța. „Nu ne respectați! Păcat, păcat! Puteți să vă scoateți semnul cu 'respect', pentru că nu aveți așa ceva. E ușor pentru voi să distrugeți o echipă”, le-ar fi transmis clujenii.

Sursa citată mai notează că prestația arbitrului francez ar putea „avea ecou” față de acuzațiile de rasism aduse lui Sebastian Colțescu, după ce acesta l-a identificat ca ”ăla negru” pe Pierre Webo, în meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir.

[citeste si]

Alte știri de interes
x close