Coronavirus în România. Locuitorii din Prigoria s-au baricadat în case

Narcis Popa |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

 Uliţe goale şi străzi păzite de poliţie în Prigoria, comuna din Gorj, unde locuiește primul român confirmat cu noul coronavirus. Oamenii nu mai ies din case de frică să nu ia boala. Şcolile au fost închise, dar nu și barul din sat, unde sunt singurii „temerari” nesperiați de boală.

Oamenii din Prigoria nu dorm de când au primit vestea că primul român cu noul coronavirus este de la ei din sat.

„Doamne ferește. Destul de greu am primit vestea. Nu am dormit toată noaptea”, spune Elena, o femeie din sat.

Uliţele din Prigoria, cândva pline de viaţă, sunt goale, de când a fost descoperit primul român infectat cu gripă nouă.

Oamenii s-au baricadat în case de teamă să nu fie şi ei infectaţi.

Localnicii sunt atât de speriaţi încât spun că îşi vor confecţiona propiile măşti de protecţie.

„Eu m-am gândit să fac eu la mașină, dar nu am material adecvat. Aș face eu niște măști. Mă dusei să iau doar pâine”, spune localnica.

Nea Ion, soţul Elenei, spune că în cei 91 de ani de viaţă nu a trăit o asemenea spaimă, deși a supravieţuit unui război şi regimului comunist.

Frica de coronavirus este mult mai puternică decât orice sentiment pe care l-a trăit până acum.

„Mi-e frică. Oricui îi e. Îmi e frică. Am văzut poliția... mașini de poliție. Nu am știut nimic de ei”, spune nea Ion.

Casa în care locuia tânărul infectat cu virusul Wuhan este păzită în permanenţă de poliţişti. Aici sunt izolate cinci persoane: părinții, bunicii și iubita tânărului.

Autorităţile locale ţin în permanenţă legătură cu familia tânărului infectat cu coronavirus. Oamenii sunt izolaţi la domiciliu timp de 14 zile şi nu au voie să iasă sub nicio formă din curte.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel