Coronavirus. Italia cere ajutor statelor UE

StiriDiaspora Team |
Data publicării:

Comisia Europeană a anunţat vineri că Centrul european de coordonare a răspunsului la situaţii de urgenţă (ERCC) a solicitat tuturor statelor membre să ofere asistenţă Italiei, confruntată cu epidemia de coronavirus şi care a cerut mai multe măşti sanitare, relatează agenţia EFE.

Potrivit executivului comunitar, Italia a activat Mecanismul de Protecţie Civilă al UE pentru a cere materiale necesare combaterii răspândirii coronavirusului, solicitând concret măşti sanitare.

Comisarul european pentru gestiunea crizelor, Janez Lenarcic, a repetat poziţia Comisiei Europene exprimată zilele trecute de mai mulţi oficiali europeni, aceea că ''virusul nu cunoaşte graniţe'', că statele membre ale UE trebuie să dea dovadă de ''solidaritate'' şi să-şi coordoneze răspunsul în faţa progresiei coronavirusului, care în Italia a infectat 650 de persoane şi a provocat 17 decese, conform ultimului bilanţ provizoriu prezentat joi seară.

Comisia Europeană a anunţat de asemenea că pregăteşte licitaţii comune pentru achiziţia de echipamente de protecţie astfel încât să fie redus cât mai mult riscul unor posibile deficite de materiale sanitare.

Pe de altă parte, executivul comunitar a confirmat că va coordona o analiză a efectelor epidemiei de coronavirus asupra economiei UE.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel