Controversă în Germania: Bărbații nu mai pot părăsi țara pentru mai mult de 3 luni fără aprobare

bundeswehr-soldat-armata-germania-armata_68214700
Foto: Wikipedia Commons / Licenta 2.0
Restricții militare în Germania. Bărbații între 17 și 45 de ani nu mai pot părăsi ţara pentru mai mult de 3 luni fără aprobare. Autoritățile lucrează acum la o clarificare a reglementării.

Forţele armate germane lucrează la clarificarea unei reglementări dintr-o actualizare recentă a legii privind serviciul militar, în virtutea căreia bărbaţii adulţi trebuie să obţină permisiunea autorităţilor atunci când intenţionează să rămână în străinătate pentru mai mult de 90 de zile, transmit Reuters şi Xinhua, citate de Agerpres. 

Legea a intrat în vigoare, dar cerinţa respectivă - care teoretic afectează milioane de bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 ani şi 45 de ani din cea mai populată ţară a Uniunii Europene - trecuse aproape neobservată până când un cotidian local a evidenţiat-o vineri.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Berlin a subliniat că în Germania serviciul militar este voluntar, adăugând că este la curent cu elaborarea reglementărilor specifice pentru acordarea de excepţii de la condiţia aprobării, inclusiv în scopul evitării birocraţiei inutile.

Noua lege privind serviciul militar este una controversată

Noua versiune a legii privind serviciul militar, una controversată, a fost adoptată anul trecut pentru a spori efectivele armatei germane (Bundeswehr) şi a atinge ţintele stabilite de NATO. Ea caută să asigure un sistem de înregistrare militară robust şi credibil, a mai spus purtătorul de cuvânt citat.

În caz de urgenţă, trebuie să ştim cine poate locui peste hotare pentru o perioadă prelungită, a explicat el, fără a preciza numărul cererilor primite de la începutul acestui an. El a remarcat că regula este în vigoare din timpul 'războiului rece', dar nu a fost niciodată aplicată în mod strict.

Germania doreşte să sporească numărul militarilor activi la 260.000 până în 2035, de la 183.000 la finalul anului trecut.

Politicieni din opoziţie germani au criticat în ultimele zile guvernul pentru confuzia creată prin noua lege.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Federal al Apărării din Germania a confirmat cerința agenției de știri AFP (France Presse). "Principiul acestui regulament este de a asigura un sistem de înregistrare militară fiabil și informativ în caz de nevoie”, a spus el.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close