Consumul înlocuitorilor de carne, în creștere

Anul trecut, în Elveția, vânzările de înlocuitori de carne au ajuns la 117 milioane de franci elvețieni, circa 106.600.000 milioane de euro. Cel mai popular produs, burger-ul pe bază de plante. Vânzările s-au dublat din 2016, a anunțat Oficiul Federal pentru Agricultură, în primul raport privind înlocuitorii de carne din Elveția.

Raportul indică modul în care măsurile oficiale de combatere a pandemiei COVID-19, închiderea parțială a restaurantelor și alte restricțiile, au contribuit creșterea cererii de carne în comerțul cu amănuntul. Comercianții cu amănuntul elvețieni au înregistrat vânzări record de produse alimentare, inclusiv băuturi, precizează swissinfi.ch. Comparativ cu anul precedent, vânzările de carne și produse din carne au crescut cu 13,7%, iar cele de înlocuitori de carne cu 49,4% față de 2019.

Potrivit OFA, „analogii cărnii” reprezintă acum mai mult de 50% din totalul vânzărilor de înlocuitori de carne, deși înlocuitorii de carne sunt semnificativ mai scumpi decât produsele din carne. În medie, un burger vegetal costă cu 42% mai mult decât un burger cu carne.

În ultima perioadă, tot mai multe studii prezic o creștere a substituenților cărnii.


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy