Încă un ministru care minte. Comisia Europeană critică OUG pe Justiție: Urmărim ultimele evoluții cu îngrijorare

Oana Stanciulescu |
Data actualizării: | Data publicării:

După premierul Viorica Dăncilă, care a fost prinsă cu minciuna de către jurnaliști și oficiali europeni, un alt ministru spune inexactități opiniei publice.

Comisia Europeană este îngrijorată cu privire la Ordonanța de Urgență ce modifică Legile Justiției, adoptată zilele trecute de Guvernul PSD-ALDE. Anunțul este surprinzător în condițiile în care ministrul Justiției și liderii politici PSD-ALDE au susținut sus și tare că adoptarea OUG este solicitată de UE. 

Iată însă că astăzi Comisia Europeană amintește încă o dată puterii de la București faptul că justiția independentă este de o importanță capitală într-o democrație și că urmărește ultimele evoluții cu îngrijorare. 

”După cum a spus clar și prim-vicepreședintele Timmermans în dezbaterea din Parlamentul European, noi continuăm dialogul cu autoritățile române în spiritul cooperării și în contextul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), dar Comisia va ajunge la concluziile juste dacă amendamentele la Legile Justiției, Codurile Penale și legile ce privesc conflictul de interese și corupția nu iau în calcul îngrijorările noastre. Prin urmare, urmărim ultimele evoluții cu îngrijorare și analizăm îndeaproape schimbările. Așa cum am mai spus de multe ori până acum, un sistem de Justiției independent și profesionist este de o importanță capitală”, a transmis Comisia Europeană jurnaliștilor de la g4media. 

Vizita premierului Dăncilă și a ministrului Toader la Bruxelles a relevat și pentru oficialii europeni că autoritățile de la București sunt surde la atenționări, reclamații, sugestii sau propuneri.

Comisia Europeană a criticat și faptul că ministrului Justiției Tudorel Toader a ignorat avizul negativ al CSM  cu privire la propunerea pentru conducerea DNA.

”Înțelegem că procedura (de numire a procurorului-șef DNA) e în desfășurare, dar faptul că opinia Consiliului Superior al Magistraturii pare să fie în mod sistematic ignorată de către ministrul justiției în ultimele proceduri de numire și revocare a un procurori de rang înalt este un semn de dezechilibru în sistem”, a precizat Comisia Europeană, pentru G4Media.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel