Coloane de camioane la frontiera cu Ungaria, după trei zile de restricţii de circulaţie

Eduard Pascu |
Data publicării:
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Coloane de camioane s-au format, luni, la ieşirea din ţară prin cele mai importante puncte de trecere a frontierei cu Ungaria, după ce ţara vecină a impus restricţii de circulaţie timp de trei zile pentru vehiculele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

La Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, deşi au fost deschise şase artere de ieşire din ţară pentru traficul greu, de trei ori mai multe decât în zilele obişnuite, şoferii aşteaptă în coloană formată pe o distanţă de aproximativ cinci kilometri, transmite Agerpres.

Potrivit aplicaţiei online de monitorizare a traficului la graniţe, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră, la Nădlac II se aşteaptă pentru efectuarea formalităţilor de ieşire cel puţin 180 de minute. Site-ul informează că traficul este intens şi se înregistrează un "număr foarte mare de automarfare prezente la verificările de frontieră pe sensul de ieşire din ţară".

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat că aglomeraţia se înregistrează în condiţiile în care vineri, sâmbătă şi duminică nu s-a putut intra cu vehicule mai mari de 7,5 tone pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei.

Ungaria anunţase încă de joi că se va aplica restricţii pentru că 20 august este declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, iar în weekend în mod obişnuit este interzisă circulaţia TIR-urilor.

La Nădlac I, timpul de aşteptare pentru camioane este de aproximativ o oră, aici fiind deschisă o arteră pentru control. La Vărşand se aşteaptă cel puţin 100 de minute, fiind disponibile două artere.

În judeţul Bihor, la Borş I, se aşteaptă 70 de minute (trei artere de ieşire pentru traficul greu), iar la Borş II se aşteaptă 30 de minute (patru artere deschise).

În Satu Mare, la Petea, se înregistrează cel mai mare timp de aşteptare pentru camioane, respectiv 210 minute, aici fiind deschisă o singură arteră de control. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

16 apr 2024, 20:40 in Știri
Primar PNL, găsit spânzurat 
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel