Circ total. Ciucă spune că PNL nu va mai guverna cu PSD. A semnat și o hârtiuță pe care scrie asta

ciuca-biletel-psd_63807600
Ciucă a semnat un bilețel pe care scrie că nu va mai guverna cu PSD
Circ total. Nicolae Ciucă a promis că PNL nu va mai guverna cu PSD. 

Nicolae Ciucă, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, a semnat luni seară, în timpul dezbaterii electorale de la Antena 3, un document prin care se angajează că „sub conducerea sa, PNL nu va mai fi la guvernare cu PSD”. Gestul, realizat în fața camerelor, a venit în contextul în care Ciucă a discutat pe larg despre direcțiile politice și ideologice pe care le propune.

Prezent la dezbaterea de la Parlament, însoțit de familie și susținători, printre care s-au numărat personalități precum Grigore Leșe și Mircea Dinescu, Ciucă a abordat subiecte de importanță majoră, printre care securitatea națională, politica fiscală, căsătoria între persoane de același sex și relația sa cu președintele Klaus Iohannis.

Într-un moment de impact al dezbaterii, Ciucă a reiterat ferm poziția sa privind colaborarea politică între PNL și PSD, precizând că „PNL sub conducerea mea nu va mai face guvern cu PSD”. Acesta a semnat o promisiune în scris, confirmându-și angajamentul de a exclude viitoarele coaliții cu PSD.

Documentul semnat de Ciucă, în care a notat că „PNL sub conducerea mea nu va face guvern cu PSD”, a fost înmânat moderatorilor dezbaterii electorale, ca dovadă a angajamentului său politic.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes
x close