Ciolacu intervine în disputa Orban - Firea: „Dacă aveți curaj candidați împotriva ei în alegeri”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, l-a criticat, în această seară, pe premierul Ludovic Orban, care a afirmat că i se pare lipsită de bun simț cererea Gabrielei Firea de a primi bani de la fondul de rezervă. ”Bun simț e să aloci banii publici transparent”, a afirmat Ciolacu.

„Bun simț, domnule Orban, este să aloci banii publici, transparent, în funcție de nevoile reale ale comunităților locale și indiferent de cine sunt conduse. Nerușinare este să pedepsești cetățenii pentru că sunt conduși de un primar de altă culoare politică. Așa cum ați făcut dumneavoastră acum trei zile, când ați golit ilegal fondul de rezervă către primarii PNL! Chiar dacă matematica nu este domeniul dvs forte, cifrele sunt clare: pentru cei 53% primari PSD ați alocat 100.707 mii lei, iar pentru 33% primari PNL ați alocat TRIPLU, 283.670 mii lei. Și mai aveți tupeul să le vorbiți cetățenilor despre bun simț”, a reacționat liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook.

El i-a cerut premierului să nu o mai jignească pe Gabriela Firea.

„Dacă aveți curaj candidați împotriva ei în alegeri. Sau vă e teamă că luați 11% ca data trecută?!”, a conchis Ciolacu.

Premierul Ludovic Orban a spus duminică seara, la România TV, că Bucureștiul e cel mai bogat oraș al României.

„A cere bani de la bugetul de stat mi se pare o lipsă de bun simț. Bugetul de stat este alimentat cu taxe și impozite plătite și în Moldova, unde oamenii au de viață mult mai scăzut, și din Oltenia, și din Brașov. Toate lumea plătește la bugetul de stat", a zis Orban, potrivit Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel